AcasăPoliticaFostul ministru Violeta Alexandru l-a părăsit pe Ludovic Orban şi s-a înscris...

Fostul ministru Violeta Alexandru l-a părăsit pe Ludovic Orban şi s-a înscris în USR

Deputata Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, s-a înscris în USR, filiala Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis vineri Agerpres, aceasta se va implica în campaniile electorale pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare alături de echipa USR, ”cu care împărtăşeşte proiecte şi valori: respectul faţă de muncă, reforme reale în Administraţie şi garantarea drepturilor financiare ale angajaţilor şi sprijin pentru antreprenori”.

„În toată perioada în care am activat în politică, am avut valori comune cu toţi colegii mei din USR. Consider USR singura forţă politică reformatoare care se poate opune actualei coaliţii PSD-PNL, o coaliţie incapabilă să facă reformele de care are nevoie România. PSD şi PNL sunt ele însele nereformate, aşa că nu au cum să propună măsuri corecte de care are evidentă nevoie România. Nu mai e timp de pierdut şi ca atare am preferat să mă alătur USR şi să mă apuc de treabă alături de echipă, atâta vreme cât vedeam proiectul meu politic în strânsă legătură cu obiectivele pentru care Uniunea Salvaţi România luptă”, a spus Violeta Alexandru, potrivit comunicatului.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a precizat că USR înseamnă o ”echipă de oameni care vor să schimbe ţara asta în bine, să nu mai fie o ţară sărăcită de tot soiul de oportunişti politic”.

”Violeta este un profesionist, un om care a dovedit că poate să facă performanţă, să mişte un sistem încremenit în zeci de ani de decizii proaste. Este un câştig pentru întreaga echipă USR că Violeta va lucra alături de noi pentru ca cei ce muncesc cinstit în ţara asta să fie respectaţi şi să primească ceea ce merită, mai ales în această perioadă în care vedem că PSD a creat haos în sistemul de pensii şi de salarizare”, a declarat Lasconi.

Şi preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, a salutat venirea în echipă a Violetei Alexandru, care a făcut parte din PNL şi Forţa Dreptei.

„Sunt foarte bucuros că un profesionist, un om foarte implicat ca Violeta a ales să vină în echipa grozavă a USR Bucureşti. Bun venit în echipă!”, a transmis Vlad Voiculescu.

Violeta Alexandru are 48 de ani şi este în prezent deputat, membră în Comisia pentru drepturile omului. Este specializată în politici publice, cu un master în Guvernanţă şi Dezvoltare Instituţională.

A fost în Guvern de două ori: ministru pentru Consultare Publică şi Dialog Social (2016/2017) şi ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale (2019/2020).

Articolul Fostul ministru Violeta Alexandru l-a părăsit pe Ludovic Orban şi s-a înscris în USR apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks