AcasăPoliticaLiberalii ies la atac în scandalul pensiilor. Lider PNL: Este eșecului ministrului...

Liberalii ies la atac în scandalul pensiilor. Lider PNL: Este eșecului ministrului Muncii, pensionarii puși pe drumuri

După tot haosul produs de legea pensiilor, ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a declarat că PSD-ul este singurul partid care a crescut pensiile. Liberalii ies la atac după afirmația ministrului Muncii. Liderul PNL Robert Sighiartău susține că noua lege este un eșec, iar pensionarii sunt puși pe drumuri, în timp ce se aleg cu majorări infime. Deputatul Ionuț Stroe susține că este șocat de minciunile născocite de cei de la PSD în scandalul pensiilor, scrie realitatea.net. 

„Deci în primul rând eu nu înțeleg cum PSD poate să mintă în halul ăsta. Cifrele sunt clare, deci PNL a crescut punctul de pensie de la 1200 la 1700 prin guvernările PNL cu prim-miniștri PNL și de asta nu înțeleg de ce neagă aceste creșteri. Doi, problema pensiilor, e bine că au crescut pensiile pentru trei milioane de oameni. Nu e bine deloc ce s-a întâmplat cu celălalt milion de oameni. Pe lângă faptul că au recalculări în minus, vorbim de toate pensiile pentru o perioadă lungă. Unii dintre ei sunt puși pe drumuri pe la arhivele naționale”, a declarat Robert Sighiartău.

Ionuț Stroe a declarat că nu este pentru prima dată când Partidul Social Democrat încearcă să primească laudele pentru situații la care nu au contribuit.

„Nu surprinde pe nimeni atitudinea PSD-ului. Nu e prima oara cand isi asuma paternitatea pe foarte multe subiecte care au impact electoral pozitiv. Doamna Bucura Oprescu ar trebui sa manifeste aceeași dezinvoltură și când e vorba de corectarea problemelor care au fost generate de modul în care a fost aplicată această lege, bună de altfel, dar din păcate care a generat foarte multă frustrare, nervozitate. Putem vedea cât se poate de limpede că acele valuri de creștere ale pensiilor sunt asociate cu perioadele de guvernare liberale”, a afirmat Stroe.

Articolul Liberalii ies la atac în scandalul pensiilor. Lider PNL: Este eșecului ministrului Muncii, pensionarii puși pe drumuri apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks