AcasăPoliticaLasconi, despre ce o recomandă să fie președintele României: Oricum eu am...

Lasconi, despre ce o recomandă să fie președintele României: Oricum eu am o diplomă de Bacalaureat pe care v-o pot arăt

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Elena Lasconi, a declarat, luni, întrebată ce o recomandă să fie preşedintele României, că „oricum” are o diplomă de Bacalaureat pe care o poate arăta, menţionând că va scrie două cărţi la pensie şi nu „este omul sistemului”, ci „foarte muncitoare”.

„Oricum eu am o diplomă de Bacalaureat pe care v-o pot arăta. O să scriu două cărţi la pensie, dar o să fie pe bune, nu o să fie plagiat pentru că una o să se numească ‘cum să ajungi primar’ şi a doua ‘cum să ajungi preşedinte’, asta va fi cu siguranţă. Sunt un om de bună credinţă. Nu sunt din sistem, nu fac parte din nicio combinaţie, nu am în spate niciun grup de interese aşa cum se întâmplă la toţi contracandidaţii şi mă recomandă faptele. Sunt foarte muncitoare, nu am ştiut că o să fiu un primar bun şi am reuşit să atrag fonduri europene cât este bugetul oraşului pe 40 de ani şi nu am făcut facultatea de primari, nu există nici facultatea de preşedinţi, dar cu siguranţă voi fi un preşedinte din popor şi pentru fiecare cetăţean, fiecare român”, a spus Lasconi, într-o conferinţă de presă la Parlament.

Ea a criticat actuala guvernare, menţionând că nu s-a făcut reformă în administraţie, în educaţie şi sănătate.

„Un singur om şi-a dorit să aducă la guvernare cel mai corupt partid din istoria României, un singur om a dorit să-i aducă la butoane şi numele lui este Klaus Iohannis. În doar câteva luni, românii vor avea o altă provocare, românii vor avea trei voturi importante în noiembrie şi decembrie şi ceea ce vor hotărî românii ne va urmări vreme de 10 ani. Nu putem merge însă la vot dacă nu înţelegem frauda morală care a însemnat guvernarea socialistă din ultimii trei ani, nu putem vota această alianţă toxică, punem în pericol statul de drept şi democraţia din România”, a afirmat Lasconi.

Preşedintele USR a mai spus că alianţa PNL – PSD a falsificat democraţia şi „a distrus orice noţiune de opoziţie reală în România”.

„Suntem în situaţia în care cele mai mari partide din ţară şi-au dat mâna pe sub masă şi guvernează susţinute de o presă din ce în ce mai puţin liberă, de instituţii fragile şi instituţii fragilizate. Această alianţă distruge însă şi ideea fundamentală a democraţiei, competiţia de idei şi opţiuni politice distincte”, a arătat Lasconi.

Elena Lasconi a vorbit şi despre „o falsificare şi o controlare a discursului public”, care aduce aminte de vremea lui Ceauşescu, a comunismului.

„Timp de trei ani, această alianţă contra naturii a impus un narativ mincinos, a justificat derapajele democratice, derapajele din economie, din sănătate, din societate cu un singur cuvânt: stabilitate. Şi-au împărţit ţara în numele stabilităţii, însă în timpul ăsta am avut cele mai mari deficite dintre ţările Uniunii Europene şi cea mai mare inflaţie”, a declarat liderul USR.

Ea a susţinut că, în ultimii ani, s-au construit „bugete mincinoase”, s-au făcut angajări la stat şi au crescut „veniturile camarilei de partid”, fiind risipiţi „fără jenă” banii plătitorilor de taxe şi impozite.

„Sunt aici pentru a vă vorbi despre un proiect de ţară în care oamenii să le spună politicienilor ce să facă şi nu invers, sunt aici pentru a vorbi despre un proiect de ţară în care elevii şi profesorii sunt în centrul sistemului educaţional, în care medicii şi pacienţii sunt în centrul sistemului de sănătate şi nu al baronilor acestora, sunt aici pentru a vă spune că este pentru prima dată în aceşti 35 de ani când cetăţenii îi vor spune statului ce să facă, sunt aici pentru a vă spune că, dacă această ţară va fi condusă de oameni cinstiţi, vom avea mai mult de câştigat din apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi la NATO”, a subliniat Elena Lasconi.

Sursa: AGERPRES

Articolul Lasconi, despre ce o recomandă să fie președintele României: Oricum eu am o diplomă de Bacalaureat pe care v-o pot arăt apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks