AcasăPoliticaRareş Bogdan: Geoană vrea să dea acum impresia că vine de undeva...

Rareş Bogdan: Geoană vrea să dea acum impresia că vine de undeva „din spumele mării, pe un cal alb”; e un ipocrit

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, l-a acuzat de ipocrizie pe Mircea Geoană, recent intrat în cursa electorală pentru fotoliul de la Cotroceni. Ca independent, scrie national.ro.

Liberalul spune că Geoană dă impresia că vine „din spuma mării” şi „pe un cal alb”. Oficialul PNL a lăsat să se înțeleagă faptul că PSD l-a definit pe Geoană, partid politic pe care acum acesta din urmă îl „reneagă total”.

„Îl cunosc pe Mircea Geoană de mult timp și pe vremuri l-am avut în platoul de televiziune. Nu am crezut că Mircea Geoană poate să fie atât de ipocrit și să-și anuleze istoria din această țară.

Mircea Geoană a fost ceea ce a fost datorită Partidului Social Democrat, pe care astăzi îl reneagă total. Dânsul nu mai are nicio legătură. Vine din spuma mării, deși domnia sa are o istorie”, a afirmat Rareş Bogdan, joi seară, la Antena 3.

 

Liberalul a amintit de funcțiile ocupate de Geoană, anii trecuți, inclusiv de postura de al doilea om în stat, la momentul în care era președinte al Senatului. Bogdan a mai spus că ar avea multe întrebări pentru Geoană, dar pe care nu i le va adresa, pe motiv că probabil i le vor adresa „alții” și oricum acesta va trebui să dea nişte răspunsuri.

„A fost președintele Senatului, a fost candidatul la președinția acestui partid, a fost trimis… Toate pozițiile pe care le-a ocupat, le-a ocupat datorită statului român, ăsta care în momentul ăsta îi pute. Partidele politice sunt cele mai rele, iar domnia sa vine pe un cal alb. Aș avea multe întrebări pentru domnia sa. Nu le-am adresat, pentru că o să i le adreseze probabil alții. În următoarea perioadă va trebui să răspundă.

L-aș întreba și de ceasuri, că mă pricep la ceasuri, dar nu o să o fac. Cred că vremea și ceasul domnului Geoană nu mai este acesta”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

Articolul Rareş Bogdan: Geoană vrea să dea acum impresia că vine de undeva „din spumele mării, pe un cal alb”; e un ipocrit apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks