AcasăPoliticaMinistrul Apărării, Angel Tîlvăr: Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat sâmbătă că militarii sunt pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor afectate de inundaţiile din judeţul Galaţi şi a anunţat că a dat ordin ca lanţul de decizie să fie „mult mai scurt”, astfel încât solicitările autorităţilor locale să fie făcute direct, fără a mai fi validate de la Bucureşti.

„Militarii români au ajutat la salvarea de vieţi. În continuare, suntem în aşteptare şi pregătiţi pentru alte intervenţii. Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci. Din punct de vedere logistic, vom ajuta ori de câte ori ISU ne va solicita şi vreau să vă spun că lanţul de decizie este mult mai scurt. Am dat ordin ca solicitările autorităţilor locale să poate fi făcute direct şi să nu mai fie nevoie să fie validate de mine sau de altcineva de la Bucureşti”, a spus Angel Tîlvăr, aflat alături de premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii de Interne şi al Mediului în comuna Slobozia Conachi, localitatea cea mai afectată de inundaţiile din ultimele 24 de ore.

Întrebat de jurnalişti dacă se ia în calcul instalarea unor tabere militare, cu corturi pentru sinistraţi, Angel Tîlvăr a confirmat că a fost discutat acest subiect şi Armata este pregătită să intervină.

„Dacă va fi nevoie, cu siguranţă. Am discutat asta la Comandamentul pe care l-am avut la Consiliul Judeţean Galaţi, sub conducerea premierului. Dacă va fi nevoie, Ministerul Apărării va interveni pe orice palier al formelor de ajutor pe care cetăţenii il aşteaptă de la noi”, a mai spus Tîlvăr.

Sursa: AGREPRES

Articolul Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks