Social-democraţii prahoveni vor să obţină, la alegerile din decembrie, cinci mandate de deputat şi două mandate de senator, preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Toader, spunând că se bazează pe mobilizarea electoratului fidel PSD. ‘Cred că avem o echipă foarte bună, o echipă de oameni competenţi, care şi-au dovedit abilităţile în funcţiile pe care le-au deţinut şi, dacă ne raportăm la celelalte partide, cred că avem cea mai bună echipă pentru Parlamentul României. (…) La această campanie electorală este vorba despre mobilizarea electoratului fidel şi cred că acest lucru ne avantajează pentru că electoratul nostru simte ce se întâmplă în ţară şi va ieşi la vot’, a declarat Toader, într-o conferinţă de presă. El a precizat că PSD Prahova şi-a propus să depăşească scorul obţinut la alegerile locale. ‘Sperăm pentru această campanie electorală (…) undeva la cinci mandate de deputat şi două mandate de senator. Dacă este să ne raportăm la alegerile precedente unde s-a obţinut pentru preşedintele Consiliului Judeţean Prahova un scor politic de 35%, sperăm să îl depăşim pe acela, asta şi în funcţie de prezenţa la vot. Guvernul Orban încearcă să sperie populaţia să nu se prezinte la vot, dar noi considerăm că alegătorii noştri fideli vor înţelege că trebuie să facă exact invers şi să avem o prezenţă ridicată pe segmentul nostru electoral’, a mai afirmat preşedintele PSD Prahova. Totodată, candidatul care deschide lista pentru Senat a PSD Prahova, senatorul Radu Oprea, a precizat că PSD are două argumente fundamentale în favoarea lui, respectiv programul de guvernare şi echipa, care este formată din specialişti ‘redutabili’ pe domeniile lor de competenţă. Lista pentru Camera Deputaţilor a PSD Prahova este deschisă de preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Toader, pe locul al doilea se află fostul judecător la CCR Simona Maya Teodoroiu, iar pe locul al treilea este fostul ministru al Mediului Graţiela Gavrilescu, care s-a înscris recent în partid. Următorul candidat pe listă este actualul deputat Rodica Paraschiv, fost prefect al judeţului. Lista pentru Senat este deschisă de fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Radu Oprea, urmat de actualul deputat Laura Moagher şi de consilierul municipal local George Botez. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)