„Sesizarea făcută de Ionescu Claudiu Ştefan privind semnăturile la prezidenţiale reprezintă o încercare abjectă de atac la adresa singurului partid naționalist din România”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al SOS România postat pe pagina de Facebook a liderului formaţiunii, europarlamentraul Diana Şoşoacă.
„Aceasta constituie o teorie a absurdului din următoarele motive:
1.Nu am primit semnături în cadrul Şcolii de Vară de la Poiana Braşov.
2.Semnăturile nu se dau înapoi unor persoane, nici nu pot circula la liber după cum dorește fiecare, ci se depun la BEC, mai ales că acestea conţin date personale care, potrivit GDPR, trebuie să ajungă doar la instituţiile abilitate.
3.Având în vedere că persoana respectivă a declarat că a participat la strângerea unor semnături, înseamnă că respectivul a formulat un autodenunț și răspunde pentru faptele sale.
4.Conform legislației în vigoare, persoana care strânge semnături își menționează în partea de jos a paginii datele de identificare, iar persoana respectivă răspunde pentru semnăturile culese.
5.BEC nu se poate sesiza pentru fapte care nu există, de vreme ce semnăturile nu au fost depuse la BEC, ele trec printr-un proces de verificare tocmai pentru a preveni erorile sau inadvertenţele.
6. În sesizarea respectivă nu se vorbeşte de falsuri, ci se menţionează că semnăturile ”sunt susceptibile de anumite neconformități”, iar responsabilitatea acestora aparține celor care le-au colectat, așadar inclusiv persoanei care a făcut sesizarea.
De fapt, persoana respectivă se răzbună pentru că a dorit să se impună pe listele de candidați înaintea tuturor, începând o campanie de promovare individuală fără însemnele partidului și încercând astfel să forțeze mâna președintelui Organizației Județene Hunedoara a PARTIDULUI S.O.S ROMÂNIA să îl pună pe locul întâi fără să treacă de etapele de verificare. Dacă a reușit să strângă doar 300 de semnături, acest lucru indică notorietatea lui. El s-a prezentat peste tot ca fiind candidatul PARTIDULUI S.O.S ROMÂNIA fără să aibă nici o aprobare, aceasta fiind dată de Biroul Executiv Central.
Considerăm că în acest demers este vorba și de răzbunarea AUR-ului pentru dosarul de falsificare a semnăturilor în vederea candidaturii lui Silvestru Șoșoacă la europarlamentare.
Dacă într-adevăr e vorba de o infracțiune, înseamnă că respectivul personaj a acționat cu intenție și a folosit falsuri în cunoștință de cauză, motiv pentru care va trebui să răspundă în fața organelor competente.
Toată această însăilare de acuzații fără probe care face proces de intenție pentru semnături care nici nu au fost depuse la BEC reprezintă un atac mârșav la adresa PARTIDULUI S.O.S. ROMÂNIA, dovadă că partidele aflate la putere se tem de formațiunea condusă de europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, astfel că inventează mizerii în speranța că vor putea opri ascensiunea singurului partid naționalist autentic din România”, se arată în comunicat.
Articolul Diana Şoşoacă: Atacurile absurde la adresa partidului SOS România arată frica puterii de ascensiunea singurului partid naționalist apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro