Un incendiu a avut loc marţi, în zona de acces pentru vizitatori, nivel S2, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.
Potrivit Camerei Deputaţilor, pompierii se aflau în clădire şi s-a intervenit imediat, astfel că, în acest moment, focarul a fost stins.
Instituţiile abilitate se vor pronunţa cu privire la cauza incendiului, precizează sursa citată.
IGSU arată că incendiul a avut loc într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafaţă de 30 mp.
Nu au fost persoane rănite.
Trei sute de persoane au fost evacuate, menţionează IGSU.
Articolul Incendiu la Palatul Parlamentului, în zona de acces pentru vizitatori apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro