AcasăPoliticaDan Motreanu (PNL): Programul „Reînnoirea industrială a României”, unul dintre cele mai...

Dan Motreanu (PNL): Programul „Reînnoirea industrială a României”, unul dintre cele mai importante proiecte ale ţării din ultimii 34 ani

Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că Proiectul de reindustrializare ”România produce”, prezentat Biroului Politic Național al PNL de ministrul Finanțelor, Marcel Ioan Boloș, este unul dintre cele mai importante proiecte ale ţării din ultimii 34 ani.
  • Este pentru prima dată când vorbim despre reindustrializarea României cu măsuri clare şi cu viziune. Recuperarea unor domenii unde România a avut performanţă este o temă esențială. Un astfel de plan vizează prelucrarea resurselor noastre naturale și va avea un efect multiplicator, în privința taxelor centrale și locale.
Programul „Reînnoirea industrială a României” are trei componente principale:
Marea industrie din România va fi sprijinită printr-o schemă de ajutor de stat în valoare de un miliard de euro care vizează eficiența energetică. Fondurile vor fi asigurate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente României. De-a lungul procedurii legislative din cadrul Comisiei ENVI din Parlamentul European, principala mea prioritate a fost sa mă asigur de dublarea finanțării alocate României din Fondul de Modernizare, constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
  • Un miliard de euro va fi destinat atragerii investițiilor private în economie.
  • Se vor aloca 450 milioane euro pentru sprijinirea industriei cu impact în reducerea diferențelor dintre regiunile țării.
  • Un alt program prevede alocarea a 300 milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor locale.
  • Un program în valoare de 250 de milioane de euro va fi destinat prelucrării în România a zăcămintelor.

Articolul Dan Motreanu (PNL): Programul „Reînnoirea industrială a României”, unul dintre cele mai importante proiecte ale ţării din ultimii 34 ani apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks