Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS şi lider al grupului Renew Europe din Parlamentul European, l-a felicitat sâmbătă pe Joe Biden pentru victoria la alegerile prezidenţiale din SUA, prin intermediul unei postări pe reţelele de socializare. ‘Noul preşedinte al SUA a câştigat aceste alegeri meritat, cu un program politic consistent, care atinge priorităţi pe care şi eu le susţin atât la nivel european, cât şi în România: un sistem de sănătate mai performant, programe sociale bine ţintite pe categorii vulnerabile şi o aplecare specială către domeniul digital. Pe aceste domenii am putea viza chiar să extindem parteneriatul strategic. (…) Felicitări, Joe Biden! Felicitări, Kamala Harris, prima vicepreşedintă femeie a SUA! Nu mă îndoiesc că SUA vor rămâne acelaşi partener de încredere pentru România.’, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook. El şi-a exprimat convingerea că va exista deschidere din partea administraţiei Biden privind ridicarea vizelor pentru români. Candidatul democraţilor la Casa Albă, Joe Biden, a câştigat scrutinul prezidenţial în detrimentul preşedintelui în exerciţiu, republicanul Donald Trump, au anunţat sâmbătă mass media americane, citate de agenţiile internaţionale de presă. Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.