AcasăPoliticaPoştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de...

Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de facilităţile ordonanţei privind amnistia fiscală – proiect

Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de facilităţile ordonanţei privind amnistia fiscală, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Astfel, Companiei Naţionale „Poşta Română” SA i se încredinţează, pe bază de convenţie încheiată cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, serviciile de tipărire, împlicuire şi comunicare cu confirmare de primire către contribuabili a documentelor necesare accesării facilităţilor fiscale prevăzute în ordonanţa privind amnistia fiscală (OUG nr. 107/2024).

Este vorba de scrisoarea de informare privind beneficiile şi condiţiile de accesare a facilităţilor fiscale, inclusiv cuantumul total al obligaţiilor bugetare restante la data de 31 august 2024, din care, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită şi, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării; modelul „Notificării privind intenţia de a beneficia de anulare a unor obligaţii bugetare”; modelul „Cererii privind anularea unor obligaţii bugetare”; de preluarea plicului care conţine „Notificarea privind intenţia de a beneficia de anulare a unor obligaţii bugetare” şi trimiterea acestuia către organul fiscal central competent în administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilul de la care a fost preluat pentru încadrarea în prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024.

De asemenea, Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.

Din analiza efectuată la nivelul Ministerului Finanţelor s-a constatat că serviciile de tipărire şi implicuire a documentelor necesare informării contribuabililor cu privire la accesarea facilităţilor fiscale nu pot fi realizate într-un timp suficient astfel încât prin aplicarea prevederilor OUG nr. 107/2024 să se asigure maximizarea efectelor aşteptate din perspectiva încasării veniturilor bugetare.

Potrivit notei de fundamentare, MF consideră că o atenţie deosebită trebuie acordată categoriei de persoane fizice, care prin natura obiectului de activitate nu utilizează mijloace electronice de comunicare la distanţă şi nici nu a avut obligaţia de a se înregistra în Spaţiul Privat Virtual.

„Astfel, având în vedere termenul scurt de depunere a cererilor pentru a beneficia de facilităţile fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024, respectiv data de 25.11.2024, se impune comunicarea personalizată, prin mijloace poştale, cu potenţialii beneficiari persoane fizice pentru a le fi aduse la cunoştinţă într-un mod facil şi simplificat prevederile ordonanţei”, se menţionează în document.

În categoria potenţialilor beneficiari se regăsesc şi persoane fizice pentru care utilizarea internetului nu este o obişnuinţă sau se află în arii unde nu exista conexiune la internet (zone rurale), astfel că se impune comunicarea prin intermediul mesageriei poştale pentru a avea certitudinea transmiterii şi recepţionării informaţiilor.

De asemenea, în categoria persoanelor fizice ce pot beneficia de facilităţile fiscale pot fi şi persoane fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activităţi independente/activităţi agricole, în mod individual şi/sau într-o formă de asociere pentru care deplasarea la sediile organelor fiscale se efectuează cu dificultate.

Potrivit proiectului, Ministerul Finanţelor asigură Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală fondurile necesare, în limita creditelor bugetare şi a creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie, pentru efectuarea cheltuielilor cu prestarea de către Poşta Română a serviciilor menţionate.

Astfel, pentru prestarea serviciului de de tipărire, implicuire şi comunicare cu confirmare de primire către contribuabili a documentelor necesare accesării facilităţilor fiscale, tariful este de 10,90 lei, cu TVA, pe plic; pentru prestarea serviciilor menţionate anterior dat şi de preluare a plicului care conţine notificarea, tariful este de 15,56 lei, cu TVA, pe plicul comunicat unui contribuabil; comisionul perceput pentru încasarea obligaţiilor bugetare de încasare prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, a sumelor aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate este de 4 lei, fără TVA, pentru fiecare operaţiune de încasare prin salariaţii poştali de la contribuabilii care au primit plicul care conţine documentele prevăzute.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionarii creanţelor bugetare şi a deficitului în anul 2024 s-au reglementat cinci tipuri de facilităţi fiscale care vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la 31 august 2024, respectiv persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice.

OUG nr. 107/2024 prevede, printre altele, anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează atât obligaţii bugetare accesorii, cât şi obligaţii bugetare principale. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.

De asemenea, ordonanţa prevede anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv. În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate iniţial pot depune declaraţie rectificativă prin care să declare obligaţiile suplimentare şi pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligaţii, precum şi obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), depun toate declaraţiile fiscale şi depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv.

O altă măsură se referă la anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul datorează doar accesorii, iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse. Astfel, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024. Totodată, în situaţia în care dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale principale au fost stinse după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv după data de 6 septembrie 2024, acestea se anulează şi sunt supuse restituirii.

De asemenea, vor fi anulate şi dobânzile, penalităţile şi toate accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă au în derulare un control fiscal pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligaţii până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere şi dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date.

Cea de-a cincea măsură din ordonanţă se referă la anularea unor obligaţii fiscale principale în cazul persoanelor fizice. Astfel, persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, şi achită jumătate până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, vor beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente.

Totodată, pentru persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, achitate în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale restante şi anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente acestora.

Sursa: AGERPRES

Articolul Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de facilităţile ordonanţei privind amnistia fiscală – proiect apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks