AcasăPoliticaDeputatul Adrian Cozma (PNL): Suntem într-o situație economică și financiară dezastruoasă pentru...

Deputatul Adrian Cozma (PNL): Suntem într-o situație economică și financiară dezastruoasă pentru că Ciolacu nu se pricepe, chiar el a recunoscut că ia meditații; practic, se califică la locul de muncă

Deputatul Adrian Cozma, vicepreședinte PNL, a declarat că România e „într-o situație economică și financiară dezastruoasă” din cauza premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD. Cozma a amintit de o declarație a lui Ciolacu în care chiar el a recunoscut că face meditații la matematică și engleză. „Dl Ciolacu se califică la locul de muncă”, e constatarea liderului liberal, scrie b1tv.ro.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.

„Eu de un an vă spun că premierul Ciolacu minte. Tot de un an vă spun că asocierea cu PSD e păguboasă pentru România și români. Numeroasele greșeli de guvernare au dovedit că Ciolacu nu se pricepe și, în același timp, a mărturisit – cred că e în premieră pentru România – că face meditații în timpul guvernării, adică e un fel de calificare la locul de muncă. Dl Ciolacu se califică la locul de muncă, acesta fiind în funcția de premier. E un lucru nemaiîntâlnit.

Să fie premier și să accepte că habar n-are să conducă și trebuie să-l mediteze cineva e o chestiune nemaiîntâlnită”, a declarat liderul liberal.

„Aceste lucruri au dus țara într-o situație economică și financiară dezastruoasă. Nu putem să nu observăm, că vedeam zilele trecute o știre care a trecut mult prea ușor neobservată. E vorba de acea investiție de 1,4 miliarde de euro de la Galați care a fost ratată. Mie-mi întărește sentimentul că Ciolacu are ceva cu moldovenii. Păi, cum să ratezi o investiție de 1,4 miliarde de euro?”, a mai declarat Adrian Cozma, punctând că „ar trebui să-i scoatem pe PSD-iști de la guvernare”.

Articolul Deputatul Adrian Cozma (PNL): Suntem într-o situație economică și financiară dezastruoasă pentru că Ciolacu nu se pricepe, chiar el a recunoscut că ia meditații; practic, se califică la locul de muncă apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks