Jurnalistul Patrick André de Hillerin a făcut câteva observaţii critice după ultima decizie a instanţei supreme privind casele lui Klaus Iohannis. Potrivit acestuia, „Înalta Curte nu se dezminte”, scrie cotidianul.ro.
„A așteptat rezultatul alegerilor ca să de sentința în cazul incompatibilității lui Iohannis. Deși era incompatibil, asemeni multor alți primari, a fost găsit foarte în regulă, pentru că, nu-i așa, câștigase alegerile. A așteptat rezultatul europarlamentarelor din 2019 pentru a-l condamna pe Dragnea. Dacă PSD ar fi câștigat atunci, probabil Dragnea nu mai era condamnat. A așteptat ca mandatele lui Iohannis să se apropie de final pentru a da o sentință în cazul caselor obținute ilegal de familia lui”, a remarcat jurnalistul pe pagina sa de Facebook.
El a încheiat postarea cu o concluzie ironică: „Aveți încredere în Justiție, își face treaba”.
Articolul ÎCCJ se face că dezbate şi că dă decizii – „Aveți încredere în Justiție, își face treaba” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro