AcasăPoliticaVasile Blaga, cap de listă la Senat pentru PNL Timiș

Vasile Blaga, cap de listă la Senat pentru PNL Timiș

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, deschide lista candidaţilor pentru Senat, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, urmat de Cosmin Tabără, fost viceprimar al municipiului Timişoara, în mandatul precedent, transmite Agerpres.

Lista candidaţilor liberali timişeni pentru alegerile parlamentare a fost validată, vineri, de Biroul Permanent Naţional (BPN) al Partidului Naţional Liberal, arată, sâmbătă, un comunicat al PNL Timiş.

În şedinţa BPN al PNL au participat 66 din cei 85 de membri de drept de vot, toţi 66 votând pentru validarea listei oficiale de candidaţi transmise de Biroul Permanent Judeţean al PNL Timiş.

Ca urmare a deciziei BPN al PNL de ieri, lista de candidaţi reprezentând PNL Timiş îi cuprinde pe Vasile Blaga şi Cosmin Tabără pentru Senat, dar şi pe Marilen Gabriel Pirtea, Raul Cozarov şi Liliana Oneţ pentru Camera Deputaţilor.

Decizia adoptată ieri de Biroul Permanent Naţional al PNL cu privire la propunerea de candidaţi avansată de organizaţia PNL Timiş a fost unanimă, validând nominalizările şi ordinea candidaţilor din Timiş, aşa cum au fost oficializate în cadrul BPJ Timiş.

Articolul Vasile Blaga, cap de listă la Senat pentru PNL Timiș apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks