Poliţiştii din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Galaţi şi Folteşti au depistat, la câteva ore distanţă, un bărbat din Polonia, care intenţiona să treacă ilegal graniţa în Republica Moldova, informează, luni, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră. Potrivit sursei citate, poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat în apropierea graniţei de stat un bărbat care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Bărbatul nu avea documente de identitate asupra sa, fiind condus la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii. În urma verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că persoana în cauză este cetăţean polonez, în vârstă de 34 de ani. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că intenţiona să treacă frontiera de stat a României în Republica Moldova pentru a ajunge în Polonia. Tot în cadrul verificărilor s-a stabilit ca acelaşi cetăţean polonez fusese depistat, cu câteva ore mai devreme, de către poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, încercând să treacă ilegal graniţa de stat în Republica Moldova, fiind demarate cercetări pentru nerespectarea regimului juridic al frontierei de stat. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, la finalizare urmând să fie luate măsurile legale ce se impun.