Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit telefonic la Antena 3 CNN unde a vorbit despre transparența cheltuielilor publice efectuate de Klaus Iohannis, în special în ceea ce privește utilizarea banilor românilor pentru diverse cheltuieli, inclusiv pentru terenul de golf, scrie dcnews.ro.
Rareș Bogdan a vorbit recent despre cum a apărut terenul de golf de la vila folosită de Klaus Iohannis. Potrivit acestuia, terenul este „un tăpșan frumos cu iarbă pe care cineva a tuns iarba mai scurt, iar trei coropișnițe au făcut trei găuri”.
Întrebat dacă Rareș Bogdan l-a convins prin explicația pe care a oferit-o, analistul politic a răspuns afirmativ, adăugând o ironie legată de cum au fost plătite aceste coropișnițe. Bogdan Chirieac a sugerat, în glumă, că PNL și PSD ar putea adopta o lege prin care președintele Iohannis să primească câte o casă de la stat pentru fiecare mandat.
„Da, sigur că da! Întrebarea este cum au fost plătite coropișnițele.
Eu voiam să fac o propunere, fiindcă tot PNL-ul e degrabă schimbător de legi în favoarea președintelui Iohannis, poate dă o lege acum, și rog și PSD-ul să se alăture, pentru ca domnul președinte Klaus Iohannis să primească câte o casă, de la stat, pentru fiecare mandat. Deci, două mandate, două case.
O ia pe aia din Aviatorilor, că tot a băgat Guvernul 9 milioane de euro în ea, și o ia și pe asta de la Neptun, cu coropișnițe cu tot. Atunci, două mandate, două case, șade bine domnul președinte Klaus Iohannis.
Și ar mai trebui să facă ceva, să dea vina pe Ciolacu apoi, cum au făcut cu legea pentru Senat a domnului Klaus Iohannis”, a spus Bogdan Chirieac.
În cadrul emisiunii a fost prezentă și Cristina Rizea, deputată PSD, care a fost întrebată dacă poate explica de ce Guvernul nu știe exact câți bani au fost cheltuiți acolo.
„Cred că ar trebui întrebat Secretariatul General al Guvernului, dacă vreți o defalcarea cheltuielilor, pentru că Administrația Prezidențială solicită niște sume de bani pe care Guvernul le alocă.”, a spus Cristina Rizea.
Întrebată dacă a solicitat informații la Secretariatul General al Guvernului, Cristina Rizea a răspuns că a avut de rezolvat alte probleme mai urgente pentru români și pentru România.
„Nu am întrebat, am avut alte probleme stringente, probleme pentru români și pentru România. Mai puțin au contat aceste găuri făcute de coropișnițele domnului Iohannis pe terenul de golf.”, a spus Cristina Rizea.
Bogdan Chirieac a fost deranjat de răspunsul primit, subliniind că folosirea banilor românilor ar trebui să fie o preocupare importantă. El a contestat lipsa de interes pentru milioanele cheltuite nejustificat de Klaus Iohannis, afirmând că ar fi trebuit să fie o prioritate, în loc să se concentreze doar pe alte probleme.
„Dar folosirea banilor românilor nu e de competența dumneavoastră? Că ați avut probleme… încep să înțeleg că ați intrat pentru mine și doamna Berta Popescu. Vă întreb dacă nu ați avut în vedere și milioanele astea cheltuite anapoda de domnul Klaus Iohannis, alea nu v-au interesat… Ați avut alte probleme mai stringente pentru noi și voiam să vă mulțumesc!”, a replicat Bogdan Chirieac.
„Cred că vă aduceți aminte că domnul premier Marcel Ciolacu a spus clar că va cere desecretizarea acestor cheltuieli ale președintelui.”, a spus Cristina Rizea.
Întrebată de ce nu solicită acest lucru acum, Cristina Rizea a afirmat că, odată ce Marcel Ciolacu va deveni președinte, el va putea solicita desecretizarea cheltuielilor Administrației Prezidențiale.
„Nu știu dacă este în măsură să facă asta acum, dar odată ce va ajunge președinte, domnul Marcel Ciolacu, cu siguranță, va putea cere desecretizarea acestor cheltuieli și, bineînțeles, va funcționa altfel Administrația Prezidențială, într-un mod transparent, într-un mod în care și noi, românii, putem să știm unde merge președintele, câți bani cheltuie, de ce merge și mai ales ce obține pentru România din toate aceste călătorii.”, a spus Cristina Rizea la Antena 3 CNN.
Articolul Chirieac, ironic: Propun partidelor de la guvernare să schimbe legea pentru Iohannis pentru ca acesta să poată beneficia, deoarece a avut două mandate, de două case apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro