AcasăPoliticaJulian Assange: „Jurnalismul liber e mort în lumea euroatlantică!”

Julian Assange: „Jurnalismul liber e mort în lumea euroatlantică!”

„Personalitatea internațională a săptămânii este Julian Assange, bărbatul care a devenit simbolul internațional al luptei pentru libertatea de exprimare și a primit săptămâna aceasta un premiu de consolare exact din partea celor care l-au persecutat”, spune Daria Guşă la rubrica „Personalitatea internațională a săptămânii” din emisiunea „Geopolitica la zi” de la Gold FM, conform solidnews.ro.

„Acum două zile, fondatorul Wikileaks a fost la Strasbourg unde s-a adresat Consiliului Europei, primul lui discurs de la ieșirea din închisoare, și unde în sfârșit s-a votat statutul lui de prizonier politic. Assange a fost în închisoare pentru 12 ani, șapte ani în Ecuador și cinci în Marea Britanie. Acesta a primit o sentință de 175 de ani pe nedrept: a fost închis pentru că a spus adevărul și a fost închis pentru că și-a făcut meseria, a găsit surse credibile și le-a explicat oamenilor cum îi minte guvernul. Un citat frumos din discursul lui, pe care vă încurajez să îl vizionați în totalitate: „nu sunt liber astăzi pentru că sistemul a funcționat. sunt liber astăzi pentru că am pledat vinovat pentru jurnalism.”

Assange a mai explicat, extrem de elocvent după atâția ani de închisoare, cum America își folosește aliații pentru a-i pedepsi pe cei ce vor să spună adevărul. A explicat cum toate țările europene au tăcut și chiar i-au ajutat pe americani să comită aceste abuzuri. În special, l-a identificat pe Mike Pompeo, directorul CIA sub administrația Trump, drept cel care a autorizat planurile prin care Assange urma să fie răpit din ambasadă ecuadoriană din Londra și asasinat, dar și punerea sub urmărire a soției și a copilului lui de doar șase luni, ba care chiar a dat instrucțiuni ca ADN-ul copilului să fie luat de pe scutecele acestuia.

Deși i-a condamnat în special pe americani pentru aceste abuzuri, a explicat cum nici în Europa nu există legi corecte pentru jurnaliști, ca în SUA. Assange a avertizat că jurnalismul este într-o stare critică în Europa și că libertatea de exprimare s-a înrăutățit grav de când a fost închis până acum. Assange a spus că SUA are o nouă poziție globală care este foarte periculoasă: de facto doar Americanii au dreptul la liberă exprimare și doar atunci când îi convine Guvernului SUA.

Aceasta nu este o victorie pentru Assange, Assange nu a câștigat cazul împotriva SUA, ci a trebuit să accepte să nu poată face vreodată o plângere referitoare la abuzurile umanitare comise împotriva sa ca să își câștige libertatea.

În aceeași zi ca și discursul lui Assange, Hillary Clinton și John Kerry au vorbit public despre faptul că primul amendament al SUA, cel care protejează presa de stat și de abuzurile acestuia, este un pericol pentru americani, spunând că presa ar trebui să aibă același discurs și că incongruențele acestuia sunt de fapt nocive pentru societate, ducând la citez pericole ca Trump. În același timp, organizația franceză reporteri fără frontiere care are ca scop apărarea jurnaliștilor de pretutindeni a cerut ca conducerea Uniunii Europene să pedepsească Serbia pentru faptul că Sputnik și RT, entitățile media ruse, încă mai au voie să opereze acolo. Această organizație primește în principal bani de la Uniunea Europeană, de la Franța, dar și de la George Soros.

Deci pericolul este grav dacă într-o zi atât de semnificativă precum cea a primului discurs a lui Assange după eliberare se fac astfel de declarații atât în Europa cât și în SUA, țările ce ar trebui să fie cele mai democratice. Assange este personalitatea internațională a săptămânii, eu l-aș declara chiar a anului, pentru faptul că și-a sacrificat cea mai frumoasă parte a vieții luptând contra abuzurilor împotriva liberii exprimări, dreptul fundamental al lumii democratice”.

Articolul Julian Assange: „Jurnalismul liber e mort în lumea euroatlantică!” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks