AcasăPoliticaAdrian Năstase: După intrarea în NATO şi UE, România nu a mai...

Adrian Năstase: După intrarea în NATO şi UE, România nu a mai avut politică externă de apărare a intereselor proprii, totul a funcţionat pe pilot automat

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Năstase, fostul premier al României, a criticat politica externă a României din ultimul deceniu, afirmând că țara a acționat pe „pilot automat”. Năstase a conturat în linii mari portretul unui ministru de externe eficient, scrie gandul.ro.

Întrebat despre posibilitatea unui premier din partea PNL, Adrian Năstase a subliniat existența multor oameni capabili în politică. El a accentuat că nu există o instituție dedicată formării prim-miniștrilor, iar majoritatea politicienilor își dezvoltă abilitățile prin experiență directă.

„Sunt mulți oameni capabili și mai este ceva. Mă feresc să dau în lume pe zona aceasta, pentru că, pe de o parte, aș vrea mai curând să subliniez profilul care ar fi necesar și mai puțin anumite nume și în plus, nu există o facultate pentru prim-miniștri, nu există absolvenți de școală de prim-miniștri. Mulți dintre dintre oamenii politici învață la fața locului, se adaptează.”, a subliniat Adrian Năstase.

Întrebat despre politica externă a României în ultimul deceniu, Năstase a subliniat că țara a acționat pe „pilot automat” după aderarea la NATO și Uniunea Europeană. El a afirmat că România nu a reușit să-și definească interesele proprii în cadrul organizațiilor internaționale, ceea ce a dus la stagnarea unor proiecte importante, precum aderarea la zona euro, integrarea în spațiul Schengen și aderarea la OCDE.

„În ultimii 10 ani, România a funcționat în mare măsură pe pilot automat. Deci, după intrarea în NATO și intrarea în Uniunea Europeană, România n-a știut să-și marcheze interesele proprii, în contextul mai larg, al intereselor generale ale organizațiilor din care din care facem parte. Din acest motiv nu am reușit să finalizăm unele dintre proiectele care erau în energia intrării în Uniunea Europeană, spre exemplu, intrarea în zona euro, chestiune a spațiului Schengen, OCDE-ul.”, a afirmat Năstase.

Năstase subliniază importanța rolului ministrului de externe ca lider politic independent, capabil să aibă inițiativă. El argumentează că, pentru a nu fi subordonat președintelui sau guvernului, ministrul trebuie să dezvolte o capacitate proactivă, nu doar reactivă, în fața provocărilor internaționale. Năstase îndeamnă la o analiză strategică a viitorului, având în vedere evenimentele globale, cum ar fi încheierea războiului din Ucraina și relațiile dintre Statele Unite, Rusia și China.

„Eu cred că ministrul de externe trebuie să fie un lider politic, pentru că altfel se va întâmpla inevitabil, că să fie sub cupola președintelui sau a guvernului, el are nevoie de o anumită inițiativă. Ministrul de externe are nevoie de o anumită libertate. Ori noi aici suntem în situația în care, după părerea mea, la nivelul Ministerului de Externe, trebuie să facem nu doar analiza situației actuale și să dezvoltăm o capacitate reactivă la ceea ce se întâmplă în jur, ci să gândim în viitor. Ce se va întâmpla când se va încheia războiul din Ucraina? Ce se va întâmpla în relația dintre americani, dintre Statele Unite, Rusia și China? Trebuie să avem planuri legate de toate aceste evenimente”, a concluzionat Adrian Năstase.

Articolul Adrian Năstase: După intrarea în NATO şi UE, România nu a mai avut politică externă de apărare a intereselor proprii, totul a funcţionat pe pilot automat apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks