Autoritatea Electorală Permanentă a îndeplinit toate activităţile pentru buna organizare a alegerilor prezidenţiale, a declarat, joi, preşedintele AEP, Toni Greblă, întrebat despre posibilitatea „mutării” voturilor de la un candidat la Preşedinţie la altul.
Potrivit lui Greblă, din punct de vedere tehnic, acest lucru este „absolut imposibil”, iar „astfel de alegaţii, de aşa-zise dezvăluiri, fără niciun fel de suport real, nu fac decât să slăbească încrederea alegătorilor în corectitudinea alegerilor”.
„Am spus-o de când am preluat acest mandat: eu nu voi intra în disputele politice, în disputele electorale, în disputele între competitorii politici. După cum vedeţi, nu am numit şi nici nu o să numesc niciodată un competitor, fie prin nume, fie prin apartenenţa acestuia la o formaţiune sau alta. Eu o să le spun simplu la toţi competitori politici, competitori electorali, astfel încât, în aceste dispute politice, eu şi Autoritatea Electorală nu vom interveni niciodată”, a afirmat Greblă, într-o conferinţă de presă, întrebat cum vede faptul că principalii candidaţi la Preşedinţie vorbesc despre „mutarea” unor voturi de la un competitor la altul, un exemplu fiind că PSD ar „muta” voturi la AUR.
Întrebat dacă tehnic acest lucru ar fi posibil, Greblă a răspuns că este „absolut imposibil”.
„Autoritatea Electorală Permanentă a îndeplinit până acum toată activităţile pentru buna organizare a acestui scrutin şi, de altfel, şi a scrutinului pentru parlamentare. Ceea ce spuneţi dumneavoastră este absolut imposibil. Oricine ar încerca nu poate să desigileze o urnă, să fure de acolo, să extragă nişte buletine de vot, pentru că Biroul secţiei de votare este compus din preşedinte şi locţiitor şi din şapte reprezentanţi ai competitorilor politici. Pot asista la derularea operaţiunii de votare observatori interni şi observatori internaţionali, candidaţii la respectivele funcţii şi, de asemenea, mass-media din România, fără niciun fel de acreditare, (…) prezentând legitimaţia de ziarist şi un document de identitate, astfel încât este foarte complicat de crezut că toţi aceia vor închide pentru cinci minute ochii şi cineva va face operaţiunea asta pe care aţi descris-o aici cu buletinele sau cu voturile”, a explicat Toni Greblă.
Conform acestuia, „din punct de vedere tehnic şi al securităţii votului, sunt luate toate măsurile pentru ca birourile electorale să desfăşoare în aşa fel activitatea încât fraudele să nu poată fi făcute”.
„De altfel, eu aş face un apel la toţi cetăţenii ţării, indiferent că participă sau nu în alegeri, să înţeleagă importanţa faptului că încrederea în rezultatul alegerilor este o condiţie primordială a unei democraţii şi a legitimităţii viitoarei puteri alese. Astfel de suspiciuni, astfel de alegaţii, astfel de aşa-zise dezvăluiri fără niciun fel de suport real nu fac decât să slăbească încrederea alegătorilor în corectitudinea alegerilor”, a adăugat Greblă.
Preşedintele AEP speră ca astfel de cazuri să fie cât mai puţine. „Cu toţii să fim responsabili de organizarea, desfăşurarea, atât a alegerilor, cât şi a campaniilor electorale, care au nişte rigori foarte, foarte stricte şi eu sunt convins că toţi competitorii politici vor căuta să le respecte”, a transmis Toni Greblă.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a susţinut, marţi, că se fac demersuri astfel încât în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să se confrunte liderii PSD, Marcel Ciolacu, şi AUR, George Simion.
Întrebat în legătură cu ”planul secret” invocat de deputatul PNL Alexandru Muraru potrivit căruia PSD şi-ar fi mandatat oameni în fiecare secţie de votare să îi dea sufragiile lui Simion astfel încât să-l ducă şi cu sprijinul PSD în turul al doilea, Ciucă a replicat: „Este chiar mai mult decât atât. Domnul Muraru a vorbit de 10 – 20 de voturi, eu cred că este vorba de mai mult decât atât”.
Gigi Becali, patronul echipei FCSB şi candidat AUR la alegerile parlamentare, a declarat marţi seară, la Realitatea TV, că în urmă cu o lună şi jumătate a fost sunat de fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, care i-ar fi cerut ajutorul pentru a-l propulsa pe George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Sursa: AGERPRES
Articolul Toni Greblă, despre posibilitatea „mutării” voturilor de la un candidat la Preşedinţie la altul: Absolut imposibil! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro