AcasăPoliticaNumăr record de secţii de votare în străinătate, la alegerile prezidențiale: „Nu...

Număr record de secţii de votare în străinătate, la alegerile prezidențiale: „Nu există așa ceva în nicio altă țară”

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat, joi, că pentru alegerile prezidenţiale va fi „un număr record de secţii de votare” în străinătate, adică peste 900.

Toni Greblă a declarat, într-o conferinţă de presă, că dintr-o discuţie preliminară avută cu reprezentanţii Ministerului de Externe a reieşit că pentru alegerile prezidenţiale „vor fi cel puţin câte secţii de votare au existat pentru alegerile europarlamentare”.

„Într-o discuţie preliminară avută cu Ministerul de Externe, cu care avem o foarte bună colaborare, s-a stabilit că cel puţin câte secţii de votare au existat pentru alegerile europarlamentare, adică peste 950, vor fi organizate şi pentru alegerea preşedintelui României. Şi, repet, este un număr record de secţii de votare pe care România le deschide în străinătate. Nicio altă ţară din lume nu deschide peste 900 de secţii de votare în străinătate”, a declarat Toni Greblă.

Preşedintele AEP a mai spus că Ministerul de Externe va comunica Autorităţii Electorale Permanente, până la începutul lunii noiembrie, numărul secţiilor de votare pe care preconizează să le deschidă în străinătate.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc în 24 noiembrie, iar turul al doilea în 8 decembrie.

Sursa: Antena 3

Articolul Număr record de secţii de votare în străinătate, la alegerile prezidențiale: „Nu există așa ceva în nicio altă țară” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks