AcasăRo-Mold NEWSDezbaterea electorală între Maia Sandu şi Alexandru Stoianoglo are loc duminică

Dezbaterea electorală între Maia Sandu şi Alexandru Stoianoglo are loc duminică

Cei doi candidaţi care au acces în turul al doilea al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, pro-europeana Maia Sandu şi socialistul Alexandr Stoianoglo, vor participa, duminică, la o dezbatere electorală organizată cu exact o săptămână înaintea scrutinului, conform Agerpres.

Confruntarea dintre candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate şi cel al Partidului Socialist din Republica Moldova va avea loc de la ora 10.00 la Palatul Republicii, într-un format convenit de staff-urile celor doi, a anunţat şeful Cabinetului Preşedintei Republicii Moldova Maia Sandu, Adrian Băluţel.

Evenimentul va fi transmis în direct de postul public de televiziune Moldova 1 şi poate fi preluat de orice altă instituţie media interesată. Potrivit Regulamentului de organizare a dezbaterii, discuţiile dintre cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova nu vor avea un moderator.

Candidaţii au dreptul să formuleze întrebări şi să răspundă fie în limba română, fie în limba rusă. Fiecare candidat va fi însoţit de cinci membri ai echipei sale, care vor sta în afara platoului de filmare, şi de un cameraman şi un fotograf din partea staff-urilor.

De asemenea, fiecare candidat va avea un reprezentant responsabil să monitorizeze respectarea timpului alocat pentru întrebări, răspunsuri şi replici.

Regulamentul prevede că niciunul dintre candidaţi nu va îndemna la ură, la război sau agresiune. Prin acelaşi regulament, se interzic mesaje de ură naţională, rasială sau religioasă, incitare la discriminare, separatism teritorial, violenţă publică sau alte manifestări care constituie un atentat la regimul constituţional.

Ordinea intervenţiilor va fi stabilită prin tragerea la sorţi înainte de începerea dezbaterii.

Consilierii Maiei Sandu şi ai lui Alexandr Stoianoglo au convenit şi structura confruntării. Fiecare candidat va începe cu un mesaj către alegători, care va dura două minute. Va urma un set de câte zece întrebări reciproce pe care şi le adresează candidaţii. Întrebarea va dura cel mult un minut şi răspunsul maxim două minute, la care se adaugă un minut pentru replică. Dezbaterea se va termina cu câte două minute de mesaj final către alegători.

Regulamentul prevede că fiecare candidat va fi avertizat, printr-un semnal sonor, cu zece secunde înainte de expirarea timpului acordat pentru întrebări, răspunsuri sau replici. La expirarea timpului, microfoanele vor fi deconectate. Dacă un candidat intervine pe segmentul de timp al celuilalt, microfonul său va fi deconectat. Dacă îşi continuă intervenţia chiar şi cu microfonul deconectat, se va emite un semnal sonor distinctiv care semnalează încălcarea regulilor. Dezbaterea va fi reluată doar după ce candidatul respectiv se conformează regulamentului.

sursa – AGERPRES

Articolul Dezbaterea electorală între Maia Sandu şi Alexandru Stoianoglo are loc duminică apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks