AcasăPoliticaAmbasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, vizită în California

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, vizită în California

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a vizitat statul american California în perioada 16-23 octombrie 2024, ca parte a turneului „50 States, One Community”, relatează un comunicat remis sâmbătă AGERPRES de ambasada română la Washington.

California este al 32-lea stat american din acest turneu, menţionează comunicatul citat.

În San Francisco/ Bay Area/ Silicon Valley, agenda economică a vizitei a inclus vizite la companii din domeniul IT şi al inteligenţei artificiale (artificial intelligence – AI) – care sunt deja prezente sau ar urma să includă România pe lista statelor în care vor fi prezente. În cadrul vizitei la compania NVIDIA, unul dintre cei mai importanţi jucători ai momentului în domeniul AI – produce cipurile necesare dezvoltării industriei şi concurează cu Apple şi Microsoft în topul celor mai valoroase companii din lume – au fost atinse subiecte precum dezvoltarea suveranităţii în domeniul AI în România, posibilitatea deschiderii unor centre de date în estul Europei şi ingredientele unui ecosistem de business care poate sprijini dezvoltarea industriei.

Tot în Silicon Valley, ambasadorul a vizitat compania Tarana Wireless, fondată de Sergiu Nedevschi, cu planuri de extindere pe piaţa din România în ce priveşte infrastructura wireless, dar şi compania CrowdStrike, pentru care România este un actor important, având în vedere că ţara noastră găzduieşte un centru de inovare al companiei la care lucrează aproximativ o treime din numărul total de angajaţi pe care compania îi are în Europa. Ambasadorul român a prezentat potenţialul României în ce priveşte dezvoltarea domeniului IT, a economiei digitale, dar şi a sectorului energiei, important pentru dezvoltarea centrelor de date cu care este alimentată dezvoltarea inteligenţei artificiale.

Agenda economică a vizitei a fost completată de o vizită la Camera de Comerţ din Silicon Valley, dar şi cu antreprenorii români din Silicon Valley, care au vorbit cu ambasadorul despre planurile de coagulare şi instituţionalizare a românilor din domenii adiacente securităţii cibernetice şi tehnologiei.

În campusul Stanford a avut loc şi o întâlnire cu comunitatea academică românească, la care au participat profesori şi studenţi români, fiind primul eveniment organizat sub umbrela asociaţiei studenţeşti Stanford Romanian and Moldovan Association (SRMA). Ambasadorul a vizitat şi sediul spitalului University of California San Francisco Hospital, al cărui secţie de cardiologie este condusă de doctorul român Liviu Klein, care a prezentat idei de a extinde proiectele pe care deja le-a iniţiat cu spitale şi universităţi româneşti de medicină.

La Universitatea Stanford, ambasadorul a avut întâlniri cu Condoleezza Rice, director al Hoover Institution, fost secretar de stat şi consilier pentru securitate naţională al preşedintelui George W. Bush, cu Rose Gottemoeler, profesor în cadrul Institutului Freeman Spogli Institute for International Studies de la Stanford şi fost secretar general adjunct al NATO (2016-2019), dar şi cu Michael McFaul, directorul institutului şi ambasadorul SUA la Moscova în perioada 2012-2014. Agenda discuţiilor a inclus eforturile României în contextul crizei din Ucraina, dar şi informaţii de context utile în ce priveşte abordarea Administraţiei şi a Congresului american.

În apropierea San Francisco, ambasadorul român a vizitat academia navală Naval Postgraduate School din Monterey, care găzduieşte inclusiv ofiţeri navali din România, unde a susţinut un discurs cursanţilor, urmat de o dezbatere. De asemenea, a vorbit cu membrii conducerii academiei despre extinderea cooperării cu instituţii de cercetare din România.

Ca parte a agendei culturale a vizitei, ambasadorul a vizitat sediul Lucasfilm, una dintre cele mai mari companii din industria filmului. Ulterior, ambasadorul a deschis ediţia a 9-a a Festivalului de Film Românesc din San Francisco. Întâlnirea cu comunitatea de români din zona San Francisco şi Sacramento a avut loc la organizaţia românească Casa Română, fondată în 1978. Alte întâlniri cu comunităţile de români au avut loc la bisericile româneşti Romanian Baptist Church of the San Francisco Bay Area – San Leandro, Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din San Jose şi Biserica Ortodoxă Învierea Domnului.

În Los Angeles, agenda politică a inclus o întâlnire cu viceprimarul oraşului, Erin Bromaghim, cu care a vorbit despre posibile colaborări în domenii precum energie, agricultura, dar şi despre organizarea Jocurilor Olimpice din 2028. Agenda economică a vizitei în partea de sud a statului a inclus o vizită la studioul Anastasia Beverly Hills, unul dintre cele mai puternice şi cunoscute branduri create de români din statul California, unde ambasadorul român a întâlnit-o pe Anastasia Soare, unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri români, cu care a discutat despre industria în care activează.

Ambasadorul a vizitat şi studioul din Los Angeles al Alexandrei Nechita, cunoscută ca „micuţa Picasso”. O întâlnire cu antreprenori din Los Angeles şi împrejurimi a fost organizată în cadrul World Trade Center Los Angeles – cu preşedinţi din companii din domenii precum apărare, inginerie, energie, farmaceutică. A vizitat de asemenea unul dintre marile studiouri de film din Los Angeles, Warner Bros. Entertainment, subsidiară a Warner Bros. Discovery, pentru prospectarea diferitelor posibilităţi de cooperare cu România.

Întâlniri cu comunităţile de români din zonă au avut loc la două dintre bisericile româneşti din regiune, respectiv Biserica Penticostală Română Emanuel din Anaheim şi Biserica Ortodoxă Română Holy Trinity.

În San Diego, ambasadorul a avut o întâlnire cu comunitatea de români din zonă şi a cunoscut membrii asociaţiei româneşti House of Romanian Association (HORA), care a prezentat planurile de înfiinţare a unui sediul românesc permanent în cadrul parcului cultural Balboa Park, care găzduieşte centre comunitare pentru peste 30 de state.

Vizita ambasadorului român în statul California face parte din turneul „50 States, One Community” (https://washington.mae.ro/node/2298), pe care acesta îl efectuează în comunităţile româneşti din Statele Unite. Andrei Muraru şi-a propus să viziteze cât mai multe comunităţi de români din SUA, considerând că este important să le cunoască specificul, dorinţele şi necesităţile, precum şi să exploreze oportunităţile de cooperare, investiţii economice şi schimburi culturale la nivel statal.

Până în prezent, de la prezentarea scrisorilor de acreditare preşedintelui american Joe Biden în luna septembrie 2021, ambasadorul a vizitat o serie de comunităţi de români din statele Ohio, Illinois, New Jersey, Arizona, Utah, Texas, Minnesota, Michigan, New Mexico, Connecticut, Nevada, Idaho, Georgia, Alabama, Colorado, Nebraska, Pennsylvania, West Virginia, New Hampshire, Mississippi, Tennessee, Oklahoma, Louisiana, Kentucky, Washington, Oregon, Indiana, Vermont, Maine, Kansas şi Arkansas. Vizitele ambasadorului cuprind atât întâlniri cu comunităţile româneşti, cu profesori şi studenţi români din universităţi americane cât şi întrevederi oficiale la cel mai înalt nivel cu autorităţile statelor vizitate, precum şi întâlniri de promovare economică a României.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, vizită în California apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks