AcasăPoliticaDiana Şoşoacă susţine atitudinea Serbiei: „Vă încurajez să nu vă lăsaţi călcaţi...

Diana Şoşoacă susţine atitudinea Serbiei: „Vă încurajez să nu vă lăsaţi călcaţi în picioare nici de acum încolo de Bruxelles”

Diana Şoşoacă, liderul SOS România, a transmis o scrisoare preşedintelui şi premierului Serbiei în care susţine atitudinea Belgradului faţă de pretenţiile Comisiei Europene la adresa acestei ţări. „Vă încurajez să nu vă lăsaţi călcaţi în picioare nici de acum încolo de Bruxelles”, scrie aceasta.

„Către

Președintele Serbiei Aleksandar Vucic

Premierul Serbiei Milos Vucevic

Am luat act cu îngrijorare despre gestul incalificabil al președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen de a anula întrevederea cu premierul Serbiei, Milos Vucevic, pentru că acesta se întâlnise în prealabil cu ministrul rus al dezvoltării economice. I-am trimis o scrisoare de protest în acest sens președintelui Comisiei Europene, considerând că prin acest gest Comisia Europeană a încălcat suveranitatea Serbiei, interzicându-i acestui stat să dezvolte relațiile externe pe care le consideră potrivite pentru interesul cetățenilor săi.

Am şi origine sârbe pe lângă cele româneşti şi am apreciat întotdeauna spiritul independent și suveran al Serbiei, precum și mândria poporului sârb. Vă transmit de aceea încurajarea mea de a nu vă lăsa nici de acum înainte călcați în picioare de Comisia Europeană pentru că statele care au făcut acest lucru, cum este România, au avut numai de pierdut.

Nimeni nu are dreptul să vă interzică relații normale cu Rusia, cu alte state BRICS sau cu cine veți considera necesar pentru interesul cetățenilor Dvs. Amestecul Comisiei Europene în relațiile voastre externe reprezintă o imixtiune impardonabilă.

Vă asigur pe această cale că președintele Comisiei Europene nu vorbește în numele cetățenilor din Europa și în nici un caz în numele României, deși pretinde că reprezintă statele UE. Nici România, nici alte state, nu au mandatat-o pe Ursula von der Leyen să intre cu bocancii în politica suverană a Serbiei.

Gestul președintelui CE denotă că tehocraților de la Bruxelles le este frică de faptul că BRICS va deveni mai atractiv decât UE şi că vor fi ţări care vor prefera intrarea în BRICS decât în UE?

Nu îi permitem președintelui Comisiei Europene să ofenseze statul sârb pe banii noștri și în numele popoarelor din UE și nici să vă interzică relațiile de cooperare cu alte state non-UE pentru că nimeni din UE nu are un mandat în acest sens.

De când a devenit Comisia Europeană cenzorul șef al Europei și ne interzice cu cine să vorbim? Cu ce drept atacă UE suveranitatea statelor și mandatul politicienilor aleși de popoarele lor de a face ce este mai bine pentru țările lor?

UE a devenit contrariul promisiunii cu care a atras țările să i se alăture, iar acest lucru va avea consecințe nefaste asupra proiectului european. De aceea, uitați-vă la cum sunt tratate statele din fostul spațiu comunist care au intrat în UE ca să înțelegeți ce loc vi se va acorda în cadrul UE și astfel veți putea lua decizia corectă pentru viitorul poporului sârb dacă merită sau nu să aderați la UE. Cu considerație”, scrie Diana Şoşoacă.

Articolul Diana Şoşoacă susţine atitudinea Serbiei: „Vă încurajez să nu vă lăsaţi călcaţi în picioare nici de acum încolo de Bruxelles” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks