AcasăPoliticaCiolacu: Mă tatuez pe mână ”Nu se măreşte TVA”

Ciolacu: Mă tatuez pe mână ”Nu se măreşte TVA”

Premierul Marcel Ciolacu a reiterat, luni, faptul că TVA nu va creşte, subliniind că prin reducerea cheltuielilor bugetare în continuare şi o mult mai bună colectare a veniturilor se pot îndeplini angajamentele negociate cu reprezentanţii Comisiei Europene pe marginea planului fiscal de reducere a deficitului bugetar, scrie Agerpres.

El fost întrebat de jurnalişti dacă de la anul vor fi creşteri de taxe, având în vedere că în planul fiscal de reducere a deficitului bugetar prezentat Comisiei Europene se vorbeşte despre „revizuirea bazei de impozitare pentru impozitul pe venit, cel de profit şi taxa pe valoare adăugată”.

„Vă rog eu frumos, opriţi-vă! Nu se măreşte TVA-ul. V-o spun: mă tatuez pe mână ‘Nu se măreşte TVA’. Nu creşte nicio cotă unică. Cât este cota unică în România? (…) Veţi vedea că nu este nicio problemă. Anul viitor avem două lucruri: trebuie şi s-a renegociat – trebuiau venituri mai mari din PIB de 2,5 puncte procentuale şi am negociat să fie doar de 1,1 puncte procentuale. E sustenabil. Fiindcă acest lucru îl poţi face şi din reducerea cheltuielilor şi dintr-o mult mai bună colectare, ţinând cont că începem să ne apropiem cu digitalizarea, dar şi cu o gestionare a banului public mult mai bună. Şi o repet, cel puţin în zona de sănătate şi mi-aş dori şi în zona de educaţie, unde sunt cele mai mari cheltuieli în acest moment în România, să fie achiziţiile centralizate, la nivelul Ministerului de Finanţe. O seringă trebuie să coste la fel şi la Cluj, şi la Buzău”, a declarat Ciolacu.

Premierul a punctat că niciun guvern nu va creşte TVA în situaţia în care măsura va avea un impact minim din punct de vedere al colectării la buget, întrebat dacă se are în vedere o creştere a cotelor de TVA redus, de la 5% şi 9% la 19%, în alte situaţii faţă de cele legate de TVA pentru medicamente şi alimente.

„Pot să crească până la 100%, dacă spuneţi dumneavoastră. Dacă dumneavoastră credeţi că vreun guvern are atâta minte sau vreun prim-ministru să crească cota de TVA la lemne de la 5 la 19 şi să-i aducă un venit suplimentar la bugetul statului consolidat de 10 milioane… Vă spun eu că nu te duci la Comisie şi spui: ”Domnule, uitaţi, am crescut la lemnele de foc de la 5 la 19. Şi ce venituri ai, domnule Ciolacu?’ Domnule, am rupt, am avut 10 milioane”. Este exclus acest lucru”, a afirmat el.

În context, Ciolacu a opinat că impozitarea muncii trebuie să scadă la veniturile mici şi medii, mai ales în cazul tinerilor cu vârsta sub 26 de ani.

„Acolo este impactul cel mai mare în ceea ce priveşte şomajul. Cu adevărat, trebuie această discuţie avută, după această faimoasă campanie electorală. Noi am ajuns la 5.400 pe brut, să fie această reducere din impozitul pe venit. Eu aş merge mai departe, aş merge ca această reducere să fie pe cheltuieli, astfel încât în sănătate toată lumea să aibă acces egal, la educaţie toată lumea să aibă acces egal. Plus că vei dezvolta anumite servicii unde România e încă restantă”, a mai declarat Ciolacu.

Articolul Ciolacu: Mă tatuez pe mână ”Nu se măreşte TVA” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks