Deputatul PSD Marius Constantin Budăi îi transmite lui Nicolae Ciucă că nu toți românii pot fi numiți, ca el, în funcții cheie, de președintele Iohannis!
- ”Cocoțat în cele mai înalte funcții din Armată și stat pe criterii politice, domnul Ciucă nu vrea ca tinerii români să învețe o meserie și să ajungă, astfel, să câștige mai mulți bani!
Nu, domnule Ciucă, nu toți românii pot fi numiți, ca dumneavoastră, în funcții cheie, de președintele Iohannis!
- Tinerii trebuie să învețe, apoi să deprindă o meserie, pentru a câștiga mai bine!
În acest sens, am inclus în programul cu care am venit în fața românilor o serie de măsuri:
– Investiții în infrastructura preșcolară: creșe, grădinițe, after-school,
– Dezvoltarea învățământului dual astfel încât fiecare tânăr să aibă șansa de a avea un loc de muncă bine plătit,
– Creșterea accesului la servicii medicale de calitate,
– Acordarea de sprijin angajatorilor/consorțiilor de angajatori pentru amenajarea unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor cu vârstă preșcolară (0-6 ani),
– Zero impozit pe venit, pentru tinerii sub 26 ani plătiți cu salariu minim,
– Scutire de la plata CASS pentru tinerii care lucrează în timpul studiilor de licență și masterat,
– Prime de stabilitate – pentru a crește rata de angajare în rândul tinerilor,
– Subvenționarea dobânzii și acordarea de garanții la creditele ipotecare, pentru ca fiecare tânăr să aibă într-adevăr acces la o locuință.
CMF 11240017
Articolul Marius Constantin Budăi (PSD): Nu, domnule Ciucă, nu toți românii pot fi numiți, ca dumneavoastră, în funcții cheie, de președintele Iohannis! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro