AcasăPolitica„Trump a vorbit despre suveranitate, patriotism, naţiune; în România, asemenea discursuri ar...

„Trump a vorbit despre suveranitate, patriotism, naţiune; în România, asemenea discursuri ar fi considerate naționaliste, dacă nu cumva extremiste de-a dreptul, cu dosar penal aferent. Cei care îndrăznesc să se apropie cât de cât de viziunea lui Trump sunt considerați trădători, anti-europeni, putiniști”, scrie jurnalistul Octavian Ştireanu

„Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a uimit multă lume. Combustia care l-a propulsat din nou în fruntea Americii a fost mișcarea politică pe care a inaugurat-o acum 8 ani sub sigla MAGA – „Make America Great Again”, „Să facem America măreață din nou!”.

Este explicația pe care Trump a dat-o încă de la începutul discursului de anunțare a victoriei: „Cred că a fost cea mai mare mişcare politică a tuturor timpurilor în această ţară”, a spus Trump, menționând că este învingător și la votul popular, cu peste 5 milioane de voturi mai multe decât adversara sa. „Este o victorie magnifică pentru poporul american, care ne va permite să facem ca America să fie măreață din nou. Voi lupta pentru fiecare cetățean, pentru familiile voastre, pentru viitorul vostru în fiecare zi, cu fiecare fibră din corpul meu și nu mă voi odihni până nu vom face o Americă puternică, sigură și prosperă, așa cum meritați”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Octavian Ştireanu.

„Victoria lui Trump este o victorie de esență, nu de conjunctură. De convingere, nu de propagandă. Preambulul Constituției SUA începe cu trei cuvinte, „We, the People”, care sunt „cele mai importante și frumoase din Constituţia SUA”, spunea Trump cu ani în urmă. „Generaţii de americani s-au sacrificat pentru a menţine promisiunea acestor cuvinte. Promisiunea că, în ţara noastră şi în măreaţa noastră istorie, în America, poporul guvernează, poporul conduce, iar poporul este suveran”. Acesta este crezul fundamental al lui Donald Trump.Cel care i-a adus victoria a fost „the people”. Care l-a înțeles, l-a simțit că e sincer și l-a readus în fruntea națiunii.

Mesajele adresate de Trump poporului american nu sunt piese izolate ale unei retorici de campanie. Ele provin din viziunea mai largă pe care președintele american o are despre o lume bazată pe națiuni suverane, patriotism și demnitate națională.

Este o viziune pe care Donald Trump a prezentat-o în trei ani consecutivi din timpul primului mandat, din locul cel mai nimerit să fie auzită, tribuna Adunării Generale a ONU.

În primul său discurs la ONU în calitate de președinte al SUA, în septmbrie 2017, Donald Trump preciza că, în politica externă a mandatului său, va reînnoi „principiul fondator al suveranităţii. Toţi liderii responsabili au obligaţia de a-şi servi propriii cetăţeni, iar statul naţional rămâne cel mai bun vehicul pentru înălţarea condiţiei umane. Pentru a primi oportunităţile viitorului şi a depăşi pericolele prezentului împreună, nu poate exista niciun substitut pentru naţiuni puternice, suverane şi independente.

Ne iubim naţiunile suficient de mult pentru a proteja suveranitatea?

Facem un apel la o mare retrezire a naţiunilor. La renaşterea spiritelor lor, a mândriei, a poporului şi a patriotismului lor.

Naţiuni care îşi au rădăcinile în istoriile lor şi care au investit în destinele lor.

Dacă nu ne investim inimile, sufletul şi gândirea în naţiunile noastre, nimeni nu o va face pentru noi. Nu putem aştepta pe altcineva, ţări îndepărtate sau pe birocraţii îndepărtaţi. Adevărata întrebare adresată Organizaţiei Naţiunile Unite, astăzi, pentru oamenii din întreaga lume care speră la vieţi mai bune pentru ei şi copiii lor, este una elementară: Suntem, încă, patrioţi?

În anul 2018, al doilea din primul său mandat, Donald Trump s-a adresat în același spirit Adunării Generale a ONU, respingând „ideologia globalismului”.

„Nu vom abandona niciodată suveranitatea americană în faţa unei birocraţii mondiale nealese şi iresponsabile”, a spus el.

”Respingem ideologia globalismului şi îmbrăţisăm doctrina patriotismului (…) Statele Unite vor alege mereu independenţa în faţa guvernanţei globale, controlului şi dominaţiei”, sublinia preşedintele american.

La cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în septembrie 2019, președintele Trump a reluat aceleași idei în susținerea patrotismului și a suveranității națiunilor.

„Lumea liberă trebuie să-și îmbrățișeze fundamentale naționale. Nu trebuie să încerce să le ștergă sau să le înlocuiască. Privind în jur și pe toată această planetă mare și magnifică, adevărul este clar de văzut: Dacă vrei libertate, mândrește-te cu țara ta. Dacă vrei democrație, păstrează-ți suveranitatea. Și dacă vrei pace, iubește-ți neamul. Liderii înțelepți pun întotdeauna binele propriului popor și al propriilor țări pe primul loc.

Viitorul nu aparține globaliștilor.

Viitorul aparține patrioților.

Viitorul națiunilor suverane și independente care protejează cetățenii, respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țară specială și unică.

Globalismul a exercitat o atracție religioasă asupra liderilor din trecut, făcându-i să-și ignore propriile interese naționale. O birocrație fără chip operează în secret și slăbește guvernarea democratică. Instituțiile media și academice provoacă atacuri totale asupra istoriei, tradițiilor și valorilor noastre.

Trebuie să fim mereu sceptici față de cei care vor conformitate și control.

Adevăratul bine al unei națiuni nu poate fi urmărit decât de cei care care o iubesc.Patrioții văd o națiune și destinul ei în moduri pe care nimeni altcineva nu poate.

Libertatea este doar păstrată, suveranitatea este doar asigurată, democrația este doar susținută, măreția se realizează doar prin voința și devotamentul patrioților. În spiritul lor se găsește puterea de a rezista opresiunii, inspirația de a crea moștenire, bunăvoința de a căuta prietenie și de curajul a ajunge la pace. Dragostea pentru națiunile noastre face lumea mai bună pentru toate națiunile.

Așadar, tuturor liderilor de astăzi – alăturați-vă nouă în cea mai împlinită misiune pe care o poate avea o persoană, cea mai profundă contribuție pe care cineva o poate face: ridicați-vă națiunile! Prețuiește-ți cultura! Onorează-ți istoriile! Prețuiește-ți cetățenii! Faceți țările voastre puternice, prospere și drepte. Onorează demnitatea poporului tău și nimic nu va fi în afara accesului tău.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună vom lepăda dușmanii libertății și vom birui pe asupritorii demnității.

Colegii mei lideri! Calea către pace și progres, spre libertate și spre lume mai bună pentru întreaga umanitate, începe acasă!

Dumnezeu să binecuvânteze națiunile lumii!”, a încheiat Donald Trump discursul care avea să-l irite la culme pe George Soros.

Am prezentat câteva dintre liniile principale ale modului în care Donald Trump gândește și tratează rolul națiunilor în lumea contemporană.

În România, discursuri ca mai sus ar fi considerate naționaliste, dacă nu cumva extremiste de-a dreptul, cu dosar penal aferent. O propagandă infectă, bine stimulată, a făcut ca, în timp, noțiuni precum suveranitate, patriotism, națiune să fie prohibite. Probabil se vor scoate și din dicționarele „României educate”.

Cei care îndrăznesc să se apropie cât de cât de viziunea lui Trump sunt considerați trădători, anti-europeni, putiniști, anti-americani etc. Extremismul este, de fapt, la acești lipitori de etichete.

După aceste alegeri din SUA, poate că ar fi cazul să ne inspirăm de la cea mai evoluată democrație și de la liderul lumii libere pentru a scăpa de „asupritorii demnității”, cum spunea președintele Trump. Că d-aia avem parteneriat strategic…

Nu trebuie cine știe ce efort pentru a constata că între viziunea președintelui SUA în privința națiunilor, pe de o parte, și politica neocolonialistă impusă de Ursula von der Leynen statelor membre ale UE, pe de altă parte, e o diferență ca de la cer la pământ.

E un subiect care ar trebui să intereseze și țara noastră, dar politicienii de pe Dâmbovița îl vor ascunde sub preș. Îl vor lăuda cât se poate pe Trump, dar fără să-i citească ideile și cu atât mai puțin să le urmeze. Românii, cu liderii sfertodocți pe care-i aavem, știu să se fofileze și să se aranjeze în fața istoriei. Ursula e mai aproape decât Donald, la fel ca pielea față de cămașă. De la Ursula vin bănuții și funcțiile, de la Trump principiile. Iar principiile „sunt un moft”, vorba unei celebre ministre care n-a dansat decât o vară la Justiție.

Comentariile la Trump au ocolit tocmai tema centrală privitoare la supremația voinței populare, la iubirea de neam, la patriotism și suveranism.

Cu democrații se vede treaba că n-a mai fost nimeni în ultimii ani!…Toți s-au dat republicani. Oficialitățile s-au înghesuit să-i trimită președintelui reales felicitările protocolare cuvenite. Primărița de la Muscel a mers chiar mai departe, informând public echipa lui Trump că „e pregătită să lucreze împreună cu președintele ales pentru prosperitate și securitate”.

Unii au și un nod în gât, văzând că Viktor Orban este pe cai mari. Cu două luni în urmă, Trump îl primise pe premierul maghiar în „sufrageria” palatului de la Mar al Lago. Unii îl bârfesc că i-a ieșit pasiența… Alții se gândesc că-l pot folosi ca să prindă și ei o excursie la palatul din Florida, dacă nu chiar la Casa Albă…Uită că a mai fost unul care s-a întâlnit cu Trump pe-acolo, dar când s-a întors l-au băgat la pușcărie…Oricum, mesajul lui Viktor Orban după realegerea lui Trump este reluat pe niște televiziuni într-o zi cât toate aparițiile premierului maghiar într-un an de zile.

Și pentru că veni corba, tot pe mâna lui Viktor Orban s-ar putea să fim acceptați în Schengen terestru. Pe 22 noiembrie, la Budapesta, în organizarea mult hulitului (la noi și la Bruxelles) premier maghiar, va avea loc o reuniune a miniștrilor de interne din Austria, Bulgaria și România la care probabail că se va bate palma…

În rest, comentariile despre istorica revenire a lui Trump la Casa Albă sunt ca ale unor muște amețite. Un mare șef de televiziune inventaria cu noaptea în cap dacă avem oarece pile pe lângă Trump. Și ne transmitea de peste gârlă să fim liniștiți, că sunt ceva românași chiar pe la Mar-a-Lago, reședința din Florida a lui Trump. Nu ne-a spus dacă pe la bucătărie sau la grădinărit.

„Cuirasatul” propagandei de război de la Antena 3 i-a stabilit deja lui Trump primele două sarcini: România să nu piardă „ceea ce a câștigat până acum” în plan militar, respectiv să nu reducă, ba chiar să sporească trupele care staționează în țara noastră și pentru care se construiește un întreg orășel lângă Mihail Kogălniceanu. Apoi, „să nu debalanseze echilibrul” în zonă, în sensul de a nu diminua atenția acordată flancului de est al NATO.

Un alt corifeu al manipulării, celebru model de oportunism, s-a și grăbit să apară la tv având pe cap o șapcă roșie din campania lui Trump. Până ieri purta una de-a lui Biden… Respectivul îl tot congratulează pe Zuckermann cu apelativul „Excelența sa domnul ambasador”, deși acesta, numit cu greutate în primul mandat al unui Trump, a fost retras de la post, disciplinar și discret, cu vreo 3 ani în urmă….Subliminal, morsa competentă îi promovează public afacerile de zeci de milioane de dolari pe care „excelența sa” a rămas să le „monitorizeze” pe la diferite uși din București…Îl tot citează și-l întreabă fel de fel ca pe mama Omida, îl caută mereu de vreo scamă pe costum, pentru că, nu se știe, poate va fi reinstalat în funcție…„Excelența” a zis că a rămas în România pentru că „s-a îndrăgostit de frumusețile României”. Îndrăgosteală care, spun gurile rele, a început nu chiar aiurea, ci cu o frumusețe de ospătăriță de la un restaurant…

Altfel, lingătorii de clanțe, după o spălătură ușoară pe dinți, o cârmesc ușor, mai curați și mai uscați, spre noua administrație”, scrie Ştireanu.

Articolul „Trump a vorbit despre suveranitate, patriotism, naţiune; în România, asemenea discursuri ar fi considerate naționaliste, dacă nu cumva extremiste de-a dreptul, cu dosar penal aferent. Cei care îndrăznesc să se apropie cât de cât de viziunea lui Trump sunt considerați trădători, anti-europeni, putiniști”, scrie jurnalistul Octavian Ştireanu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks