Într-un interviu acordat jurnalistului Liviu Alexa pentru postul NCN, Andrei Gușă a explicat motivul pentru care a decis să candideze la alegerile parlamentare din partea SOS România și a vorbit despre alegerile prezidențiale de anul acesta, șansele candidaților, perspectivele României post-an electoral și planurile sale ca viitor deputat, scrie solidnews.ro.
Andrei Gușă, despre decizia de a candida la alegerile parlamentare pe listele SOS România și relația cu Diana Șoșoacă
„Timp de 4 ani, de când am preluat Gold FM și l-am scos, practic, din buza falimentului, am avut multe opreliști, în afară de amenzile pe care le-am luat (că am fost cel mai amendat radiodifuzor din trecutul recent din cauza pandemiei, a războiului din Ucraina și nu numai), mi-am dat seama că statul nu agreează astfel de mișcări și că e destul de greu să faci ceva cu adevărat dacă nu ești cât de cât în interior. Am avut mai multe propuneri să candidez, dar am stat până în ultima clipă, pentru că mă așteptam ca anumite partide, în speță și AUR, să-și dea arama pe față chiar în an electoral și să arate că nu sunt oneste față de oamenii care le votează. Am luat decizia să candidez pentru partidul SOS România, pentru că Diana Șoșoacă a dovedit cu adevărat că e patriotă, că își asumă riscuri, chiar dacă activează într-o lume a bărbaților și chiar dacă a trecut, în plan personal, prin evenimente foarte neplăcute, și nu a făcut rabat, nici când a fost vorba de război, nici când a fost vorba de energie sau relația României cu Ucraina sau Israel. Nu vreau să fac politică cu orice preț, ci doar dacă există un proiect care să poată într-adevăr schimba ceva și cred că SOS România are această putere”, a mărturisit Andrei Gușă.
Cunoscându-i pe ambii lideri suveraniști, Andrei Gușă a putut evalua care sunt asemănările și diferențele dintre George Simion și Diana Șoșoacă. El consideră că George Simion este un tip inteligent, bun strateg, dar a dezamăgit la alegerile europarlamentare, pentru că nu a avut curajul să abordeze temele de real interes și importanță. „El de atunci a început un joc, cu partidele mari, mai ales PSD-ul, să nu fie nici prea radical, dar să pozeze totuși în suveranist, ca să fie totul în regulă și să primească acces peste tot”, a demonstrat Andrei Gușă, declarându-se dezamăgit de George Simion și de felul în care binomul Lulea-Simion a administrat nominalizarea pe listele AUR pentru parlamentare, cerând sume exorbitante membrilor de partid pentru un loc pe liste. Simion a arătat că nu se diferențiază aproape cu nimic de partidele tradiționale, fiind la fel de ipocrit și hrăpăreț.
Andrei Gușă candidează la alegerile parlamentare din partea SOS România, deschizând lista partidului la Prahova. „Diana Șoșoacă nu mi-a impus absolut nicio condiție în candidatura mea și în posibilul mandat în Parlament. Eu voi respecta direcția partidului, dar mă interesează în primul rând libertatea presei. Niciun politician nu a pus umărul să normalizeze relația dintre CNA și presă. Pe ei îi interesează doar să apară în presă când au nevoie și, în rest, Dumnezeu cu mila! Trebuie creat un cadru în care presa să fie liberă, pentru că nu cred că poate exista democrație fără o presă liberă. Acesta este primul meu obiectiv.
În al doilea rând, vreau să pun pe masă subiectul întoarcerii tinerilor în țară. Am studiat în afară câțiva ani și am mulți prieteni care au rămas acolo să lucreze, și n-au rămas de bine ce e acolo. Trebuie să le creezi tinerilor un cadru în care să simtă că, dacă se întorc în România, pot duce o viață decentă și vor avea ce să facă aici, în afară de a se angaja la o multinațională”, a declarat Andrei Gușă.
E foarte posibil ca în viitoarea legislatură să se voteze legalizarea căsătoriilor LGBTQ+ în România. Iată care este poziția lui Andrei Gușă cu privire la acest subiect: „Eu, ca om de presă, am încercat să fiu foarte echilibrat, pentru că sunt de părere că fiecare om are dreptul să facă ce vrea. Dar, ca politician, mărturisesc că sunt total împotriva dictaturii minorităților și consider că majoritatea trebuie să decidă. Dacă nu decide majoritatea, înseamnă că deja nu mai suntem în democrație. Eu voi vota așa cum cred și știu că vor românii”.
În România, există mentalitatea de a-i desprinde de educație pe tinerii sportivi care fac performanță. În afară, la marile cluburi de fotbal și nu numai, se pune mare accent ca tinerii jucători să își facă studiile în mod temeinic, pe când în România se pune pe locul 2 școala, ajungând să fie aproape total ignorată. Mulți sportivi români își dau seama mai târziu în viață că au fost îndrumați greșit și că au fost privați de un avantaj pe care l-ar fi putut dobândi și menține prin studii.
„La noi, sport de performanță fac sau copiii săraci, care nu au altă șansă și cărora oricum le este greu să învețe și să facă o școală, sau copiii de bani gata, care ajung să aibă o viziune foarte distorsionată asupra lumii din cauza luxului în care trăiesc. În cazul copiilor cu posibilități reduse, antrenorii care sunt mai de modă veche fac orice ca să nu-i piardă, pentru că sunt muncitori și talentați. De multe ori antrenorii ajung să le rezolve situația la școală copiilor, apoi îi trimit la facultatea de sport sau de kinetoterapie, unde le rezolvă și notele, doar-doar să se antreneze și să rămână în circuit, pentru că este nevoie de rezultate. Chestiunea aceasta este foarte greșită, pentru că tinerii ar trebui să-și asume că fac și sport, și școală. În Olanda, aveam colegi care erau foarte competitivi și nu doar că făceau și facultate, dar aveau și un job part-time ca să se poată întreține; aceasta este mentalitatea olandezilor și cred că e una sănătoasă, pentru că ei devin membri funcționali ai societății. La noi, dacă nu ai norocul să ai o medalie olimpică sau să fii campion mondial/european, ca să ai rentă viageră, devine complicat când te lași de sport; ajungi sau polițist, jandarm sau ofițer, în cazul fericit, sau ajungi infractor ori bodyguard pe la cazinouri”, a explicat Andrei Gușă.
Andrei Gușă a dat un pronostic referitor la desfășurarea alegerilor prezidențiale, spunând că Marcel Ciolacu va intra cu siguranță în turul doi și că ar părea să aibă o șansă și Mircea Geoană. Problema lui Geoană este că nu are un partid în spate care să-l susțină, dar, ca intenție de vot, apare pe locul al doilea, după Marcel Ciolacu. La mică distanță de Mircea Geoană apare în sondaje și George Simion. Andrei Gușă a remarcat că sunt multe forțe, inclusiv din afară, care ar vrea ca Nicolae Ciucă să ajungă în turul al doilea, dar crede că „ostașul” va fi abandonat curând, pentru că nu reușește să cucerească publicul și să crească în scor. Andrei Gușă a dezvăluit faptul că, indiferent de cine va ajunge în finala prezidențială, Diana Șoșoacă și SOS România nu vor susține niciun candidat. „Diana Șoșoacă e un fenomen! Multă lume o apreciază și o vede ca pe o figură providențială. Eu nu cred în figuri providențiale, dar cred în oamenii care sunt corecți, patrioți și care vor să lase ceva bun în urma lor. Referitor la scorul pe care îl va obține SOS România, va fi complicat, pentru că partidul nu are reprezentanți în secțiile de votare. Sper ca oamenii să rămână mobilizați și atunci putem ajunge la un scor de două cifre, dacă va continua campania în același ritm”.
Articolul Andrei Guşă, candidat SOS România la parlamentare: „Sunt total împotriva dictaturii minorităților și consider că majoritatea trebuie să decidă. Dacă nu decide majoritatea, înseamnă că deja nu mai suntem în democrație” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro