Conducerile organizaţiilor Târgu Mureş ale UDMR şi PSD au anunţat, luni, formarea unei majorităţi în Consiliul Local al municipiului reşedinţă de judeţ, funcţiile de viceprimari revenind lui Kovacs Mihaly Levente (UDMR) şi Călin Moldovan (PSD), potrivit Agerpres.
„Cel mai important mesaj al nostru este că s-a format o majoritate, există o înţelegere politică între UDMR şi PSD, PSD şi UDMR. Este o majoritate largă în Consiliul Local care cred că ne va da o stabilitate şi va sprijini practic acele proiecte pe care deja le-am început acum patru ani şi prin care dorim să construim un oraş în care tinerii să vină acasă, în care familiile să aibă o siguranţă mare, unde e bine să trăieşti şi acele proiecte mari de infrastructură, cum ar fi de exemplu drumul de ocolire, problemele parcărilor, modernizarea sistemului de transport. Sunt acele priorităţi pe care cred că putem merge şi să construim în viitor. Eu cred că această majoritate şi practic această înţelegere politică între PSD şi UDMR este o opţiune transparentă şi corectă, dat fiind faptul că am mai avut şi alte ocazii în care am lucrat împreună cu PSD”, a declarat preşedintele UDMR Târgu Mureş, Kovacs Mihaly Levente, într-o conferinţă de presă.
Liderul PSD Târgu Mureş, Horea Soporan, a arătat că promisiunea candidaţilor social democraţi în alegerile locale a fost aceea de a accelera dezvoltarea municipiului.
„Promisiunea noastră a fost să accelerăm dezvoltarea oraşului şi am găsit calea cea mai sigură ca să contribuim şi noi alături de UDMR. Peste patru ani nu cred că vom avea nicio scuză dacă proiectele noastre nu vor pot fi duse la îndeplinire. De fapt, este simplu de data asta, nu mai promitem. Vedem peste patru ani ce am făcut”, a declarat Horea Soporan.
Viceprimarul din partea PSD, Călin Moldovan, a spus că îşi propune să nu dezamăgească şi că pentru a nu da greş, va beneficia de sprijinul unei persoane cu experienţă în administraţie.
„Îi mulţumesc colegului meu consilier Claudiu Maior pentru propunere, pentru susţinere şi pentru sfaturile legate de administraţia locală. Este şi va fi în sufletul meu, el este omul care va fi permanent lângă mine şi va fi omul care va sprijini tot ceea ce înseamnă administraţia publică locală. Îmi doresc să nu dezamăgesc, îmi doresc să mă ridic la pretenţiile aşteptate, îmi doresc o administraţie flexibilă, transparentă şi în folosul cetăţenilor. Mulţumesc colegilor consilieri, mulţumesc cetăţenilor care m-au trimis în Consiliul Local, mulţumesc dumneavoastră şi tuturor celor pe care vă cunosc mulţumesc”, a afirmat Călin Moldovan.
În cadrul şedinţei extraordinare de luni, Consiliul Local Târgu Mureş l-a validat pe Kovacs Mihaly Levente cu 16 voturi ”pentru” şi unul ”împotrivă”, iar Călin Moldovan a obţinut 14 voturi ”pentru” şi trei ”împotrivă”.
A treia propunere formulată pentru funcţia de viceprimar a fost consilierul local Dan Maşca, liderul Partidului Oamenilor Liberi, care a primit două voturi pentru şi 15 împotrivă.
Consilierii locali ai AUR au părăsit sala în timpul votului, iar PNL nu a formulat nicio propunere de viceprimar.
În urma alegerilor locale din luna iunie, din cele 23 de mandate din Consiliul Local Târgu Mureş, 10 au revenit UDMR, şase PSD, trei PNL, iar câte două au fost câştigate de POL şi de AUR.
Articolul UDMR și PSD au bătut palma la Târgu Mureș apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro