Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis un mesaj românilor din Marea Britanie cu care s-a întâlnit în cadrul vizitei oficiale: Pentru cei care doresc să se întoarcă în țară, avem obligația să vă ajutăm prin programe de sprijin, spune șeful Executivului.
- ”Împărtășesc bucuria că, în sfârșit, statul român se implică și a înțeles că identitatea și valorile nu le poți conserva fără să fie o legătură clară între comunitate, biserică și tradițiile noastre.
E pentru prima oară când statul a înțeles că trebuie să investească în educație, în învățământul dual și în sănătate. Pentru că doar prin servicii de calitate, putem spera că veți alege să reveniți acasă.
Totodată, pentru cei care doresc să se întoarcă în țară, avem obligația să vă ajutăm prin programe de sprijin, menite să vă facă tranziția mai ușoară sau să vă susțină în deschiderea unei afaceri în țară.
Cu voia lui Dumnezeu, de această dată vom găsi calea care să ne unească!”, a spus Ciolacu.
Articolul Marcel Ciolacu, mesaj către românii din Marea Britanie: Pentru cei care doresc să se întoarcă în țară, avem obligația să vă ajutăm prin programe de sprijin apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro