Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) din Galaţi va scoate la licitaţie până la finele acestui an trei studii de fezabilitate pentru realizarea unor investiţii în infrastructura portuară din Delta Dunării, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă organizată la Tulcea, directorul general adjunct al companiei de stat, Nicolae-Dan Tivilichi. Cele trei obiective se află în municipiul Tulcea, precum şi Mahmudia, localitate pe braţul Sfântul Gheorghe al Dunării, şi în Chilia Veche, sat de pe braţul Chilia al Dunării, iar suma alocată în buget pentru cele trei studii este de 1,5 milioane de lei. ‘Proiectele vor fi realizate pe fonduri europene şi cred că ştiţi deja că Programul Operaţional pentru Infrastructura Mare a fost prelungit până la finele anului 2023. Luând în calcul că aceste lucrări durează cam 24 de luni, ne dorim ca până la jumătatea anului viitor să atribuim contractele de proiectare şi execuţie ca urmare a acestor studii de fezabilitate’, a precizat directorul adjunct al APDM Galaţi. El a mai spus că primul studiu de fezabilitate va fi lansat pe platforma publică de achiziţii săptămâna viitoare, acesta vizând amenajarea unui port ecologic la marginea oraşului Tulcea. ‘Tot ce va fi acolo va fi verde’, a precizat conducerea APDM Galaţi. Până în prezent, compania gălăţeană a semnat contractul de proiectare şi execuţie a unui port în oraşul Isaccea în valoare de circa 18 milioane de lei, precum şi un contract de modernizare a portului comercial şi industrial din Tulcea în valoare de circa 64 de milioane de lei. ‘Pentru investiţia din Isaccea, săptămâna aceasta s-a semnat şi contractul de super-vizare şi aşteptăm ca în maximum două săptămâni să dăm ordinul de începere a lucrărilor de proiectare şi execuţie. Pentru investiţiile din Tulcea, ne aşteptăm ca pe data de 25 noiembrie să dăm ordinul de începere a lucrărilor’, a precizat directorul general adjunct al APDM Galaţi. APDM Galaţi, companie aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, administrează porturile de pe sectorul românesc fluvio-maritim al Dunării, Galaţi, Brăila, Hârşova, din judeţul Constanţa, Tulcea, Măcin, Isaccea, Mahmudia, Chilia Veche, Smârdan, Gura Arman şi Turcoaia, ultimele opt aflându-se în judeţul Tulcea. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)