Premierul Ludovic Orban a declarat joi că partidele de opoziţie au boicotat lucrările Biroului permanent al Senatului pentru că exista riscul ca alegerile parlamentare să nu aibă loc pe 6 decembrie. ‘Ca să putem ţine alegeri, în urma deciziei Curţii Constituţionale, legea (potrivit căreia Parlamentul decide data alegerilor – n.r.) nu trebuie să intre în vigoare până în data de 6 decembrie. Dacă legea intră în vigoare până în data de 6 decembrie înseamnă că nu se mai pot ţine alegeri democratice. Preşedintele a trimis cererea de reexaminare şi noi am reuşit să blocăm Biroul permanent al Senatului pentru că un reprezentant al PSD nu mai vrea să audă de PSD şi nu a mai venit la nicio şedinţă de Birou permanent şi un al doilea a fost ales preşedinte al CJ Ialomiţa şi şi-a dat demisia. Noi am instituit cu formaţiunile de opoziţie un boicot al activităţii Senatului. PNL, USR, UDMR, PMP am hotărât să oprim PSD să facă rău României, să permitem alegeri. Ne-am trezit marţi că un senator USR care e în Biroul permanent, Dircă, cel care s-a ales alături de Florin Iordache în conducerea Consiliului Legislativ, a venit şi a distrus practic solidaritatea opoziţiei, asigurând cvorumul pentru Biroul permanent şi a permis convocarea plenului Senatului’, a spus Orban la Realitatea Plus. El a susţinut că PSD are două obiective: să îşi refacă majoritatea în Biroul permanent al Senatului şi să respingă cererea preşedintelui de reexaminare a legii privind data alegerilor. ‘Alt obiectiv a fost să îi păcălească pe cei de la USR că le votează iniţiativa ‘Fără penali’. Cum poate cineva din USR să fie atât de naiv încât să îşi imagineze că un Senat în care o jumătate din senatori sunt PSD poate aduna două treimi pentru o astfel de iniţiativă? Noroc că nu s-au dus în sală, că i-am convins să nu se ducă în sală. Dacă se întrunea plenul, se respingea cererea de reexaminare şi riscam să nu mai avem alegeri pe 6 decembrie, se respingea ‘Fără penali’, pentru că PSD o respingea şi ei recăpătau controlul asupra Senatului’, a afirmat Orban. Premierul a mai menţionat că e necesară o reformă a Curţii Constituţionale. ‘La această instituţie nu mai trebuie puşi oameni care să reprezinte partidele, trebuie puşi profesionişti sau să ne gândim că nu mai e necesară o Curte Constituţională numită în felul ăsta politic. Se poate exercita controlul de constituţionalitate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La ora actuală CCR poate să dea o mulţime de decizii neconstituţionale, pentru că nimeni nu poate să cenzureze o decizie neconstituţională a Curţii Constituţionale. Cui ne adresăm, ne adresăm CJUE, dacă e vorba de legislaţie europeană, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie? Cui să ne adresăm?’, a spus acesta.