Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi o întrevedere cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu prilejul vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, în contextul debutului unui nou ciclu instituțional la nivel european, precum şi al adoptării noii Agende Strategice pentru perioada 2024-2029.
- Premierul Marcel Ciolacu a felicitat-o pe doamna Roberta Metsola pentru reconfirmarea în funcția de președinte al Parlamentului European după alegerile din iunie 2024, reiterând disponibilitatea de a continua excelenta colaborare instituțională avută până acum.
”Este nevoie mai mult ca oricând de o agendă europeană ambițioasă, de coerență și de solidaritate între statele membre, precum și de acțiune în interesul cetățenilor. România va continua să susțină activitatea instituțiilor europene, a noului Parlament European, să contribuie activ și în spirit constructiv, cum a făcut și până în prezent, la întărirea Uniunii, prin cooperarea în cadrul triunghiului instituțional Parlament European – Comisie – Consiliu”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Obiectivele comune punctate de prim-ministrul Ciolacu, pentru perioada următoare, vizează susținerea unui buget european ambițios post-2025, care să sprijine atât competitivitatea Uniunii Europene, cât și procesul de convergență internă, diminuarea decalajelor dintre regiuni și grupuri sociale, menținerea rolului major al politicii de coeziune și al politicii agricole comune, asigurarea unei tranziții verzi juste pentru toți.
De asemenea, premierul a precizat că obiectivul de aderare completă la Spațiul Schengen în acest an rămâne unul fundamental, reamintind sprijinul constant pe care oficialul european l-a acordat României în acest proces.
”Apreciem în mod deosebit sprijinul dumneavoastră constant pentru aderarea deplină a României la Spațiul Schengen, obiectiv a cărui finalizare deplină dorim să o realizam foarte curând”, a afirmat șeful Executivului român.
Prioritate majoră pentru România, a mai arătat prim-ministrul Ciolacu, este și avansarea proiectelor strategice de conectivitate la Marea Neagră.
Prioritate majoră pentru România, a mai arătat prim-ministrul Ciolacu, este și avansarea proiectelor strategice de conectivitate la Marea Neagră.
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat angajamentul ferm al României în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, precum și perspectivele europene ale Ucrainei. De asemenea, a menționat continuarea acordării sprijinului cuprinzător și multidimensional pentru Ucraina, subliniind că o strategie europeană poate sprijini obiectivele naționale în ceea ce privește reconstrucția țării vecine, dar și securitatea alimentară globală, conectivitatea și comerțul.
Premierul a subliniat necesitatea consolidării acțiunilor în domeniul apărării, prin promovarea de soluții eficiente și incluzive în materie de industrie, inovare și sprijin financiar, complementaritatea cu NATO rămânând una esențială. În același context, premierul a transmis un mesaj de unitate în ceea ce privește urmărirea obiectivului de consolidare a relației transatlantice.
În contextul vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, premierul a avut astăzi și o întrevedere cu președintele ales al Consiliului European, António Costa.
Articolul Premierul Marcel Ciolacu: Este nevoie mai mult ca oricând de o agendă europeană ambițioasă, de coerență și de solidaritate între statele membre, precum și de acțiune în interesul cetățenilor apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro