„Românii au dat un mesaj clar la votul pentru alegerile prezidențiale și anume faptul că nu se mai simt reprezentați de partidele politice care au guvernat România în ultimii patru ani și, evident, nici de Klaus Iohannis, de care nici n-au fost vreodată cu adevărat reprezentați. Românii vor pace, românii vor condiții egale și corecte de trai față de străinii care au invadat România și controlează piețele; mai mult decât atât, românii vor prețuri corecte la energie. Specialiștii politici importanți au spus cu mult timp în urmă faptul că peste jumătate dintre români sunt suveraniști; iată că acum, la vot, s-a și demonstrat acest lucru, fapt care evidențiază atât falimentul mediei mainstream, care prezenta ca favoriți candidați alde Ciucă sau Geoană, care n-au sărit de 8-9%, respectiv al caselor de sondare, care n-au fost în marja de eroare de 3%, nici măcar pe aproape. Astea nu se numesc sondaje, ci sunt un furt și o batjocorire a românilor, dar asta e altă discuție”, scrie, pe solidnews.ro, consultantul politic Andrei Guşă, candidat al SOS România la parlamentare.
„Pe de altă parte, nu putem să nu bănuim, să avem un dubiu rezonabil de furt pentru Elena Lasconi în detrimentul lui Marcel Ciolacu. Să fim serioși, la 10 milioane de voturi e cam dubios să se câștige la 100-200 de voturi, să fie și numărate în nu știu câte ore ultimele voturi. Eu am locuit în diaspora 6 ani, cunosc foarte bine diaspora și, în condițiile actuale, nu pot să cred că un diasporean din trei a votat cu Elena Lasconi. Diasporenii sunt foarte dezamăgiți de curentul USR, pe care l-au susținut, și sunt total pro curent suveranist, reprezentat, evident, de către partidul SOS România. În altă ordine de idei, Călin Georgescu este primul român membru al Clubului de la Roma. Călin Georgescu, din informațiile publice pe care le avem, este și mason. E ciudat totuși că un suveranist real, cum e Diana Șoșoacă, a fost interzis să candideze la prezidențiale, pe când alt suveranist, care încă nu știm dacă e real sau nu, doar viitorul ne va demonstra dacă e real sau dacă e omul Sistemului, a fost lăsat să intre în turul al doilea. Vom trăi și vom vedea. Cert este că se pregătește o manipulare pro Elena Lasconi. Probabil că Georgescu este singurul pe care Elena Lasconi l-ar fi putut învinge în turul doi, treabă care este gravă. Pentru toți cei care veți considera, dacă se dovedește că Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu, ceea ce nu cred că se poate întâmpla decât prin furt (nu s-a întâmplat în istorie ca PSD-ul să nu treacă de 2 milioane de voturi la prezidențiale), dacă o veți vota, să vă asumați și un scenariu de tip România=Ucraina 2.0. La fel cum actorașul Zelenski a băgat Ucraina în nenorocire, la fel și Lasconi va fi în stare să facă o nenorocire din țărișoara noastră, care se numește România și pe care o iubim.
Vin alegerile parlamentare. AUR merge în cap, Simion a fost taxat de români pentru faptul că din suveranist s-a transformat în populist, omul Sistemului cu soluții de salvare expirate și batjocoritoare la adresa românilor, de tip George Becali. Totuși, se vede că există un bazin suveranist de peste 40-50%. SOS România candidează. Eu sunt candidat, după cum bine știți, din partea SOS, așa că vă poftesc la vot. Votați cu oameni patrioți, nu cu oameni care vor să nenorocească țara și votați cu oameni patrioți pe care îi cunoașteți și despre care știți că nu sunt oameni ai Sistemului. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, scrie Andrei Guşă.
Articolul Andrei Guşă: „Am stat 6 ani în diaspora, cunosc situaţia, diasporenii sunt împotriva curentului USR-ist şi nu cred că 1 diasporean din 3 a votat cu Lasconi” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro