Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat marţi că metamorfoza candidatului independent la prezidenţiale Călin Georgescu este „una interesantă”, pentru că, în anii ’90, era „profund pro-occidental, profund pro-NATO”.
„Domnul Călin Georgescu – este interesantă metamorfoza acestui om. Când l-am întâlnit, când eram ministru de Externe, la Clubul de la Roma, la BNR, profund pro-occidental, profund pro-NATO şi UE, interesat în teme globale, mi-a făcut o impresie bună. Şi, de aceea, pentru că eram în Consiliul de Securitate al ONU şi ca ministru de Externe reprezentam România acolo, l-am desemnat pentru că avea caracteristicile profesionale de a fi consilier onorific pe teme globale. Fusese la PNUD înainte, la Programul Naţional de Dezvoltare, părea un tânăr perfect ancorat în lumea occidentală şi în direcţia occidentală. Ce s-a întâmplat în 20 de ani? Întrebaţi-l pe dânsul. Este clar că este opusul la ceea ce am văzut eu atunci”, a afirmat Geoană, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, Georgescu nu este singurul care a avut această schimbare, sunt şi alţi lideri politici din Europa care erau foarte pro-democratici, foarte liberali în tinereţe şi, când au trecut anii peste ei, au devenit mult mai refractari la ideile moderne.
„La momentul respectiv, părea să fie o alegere bună, ce este astăzi cred că nu este o alegere bună pentru România”, a completat Mircea Geoană.
El a precizat că, la momentul numirii lui Călin Georgescu consilier, România era în Consiliul de securitate al ONU. „Era firesc să avem şi din zona aceasta de teme globale, preocupări globale, natură, protecţia mediului pe cineva care avea toate elementele şi relaţii cu ONU pe care le avea în acel moment”, a explicat fostul oficial NATO.
„Ce s-a întâmplat cu el în aceşti 20 de ani? Este şi pentru mine un mister. Dar e o schimbare radicală, care e practic la 180 de grade la ceea ce spunea şi ce făcea atunci şi cum este astăzi. E o întrebare pe care trebuie să şi-o pună românii. Nu am răspuns la acest lucru. Nu am mai avut niciun contact cu dânsul de atunci”, a indicat Geoană.
Sursa: AGERPRES
Articolul Mircea Geoană, despre Călin Georgescu: Este interesantă metamorfoza acestui om apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro