Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că liberalii trebuie să dea dovadă de responsabilitate în relaţia de colaborare cu PSD şi a explicat că ”sună prost să stai dimineaţa într-o şedinţă la Palatul Victoria şi după amiază să te înjuri vârtos în campania electorală”. El a mai afirmat că cei de la USR pot să fie criticaţi pentru progresismul lor, dar nu pentru faptul că nu urmăresc direcţia de modernizare a României. ”Din punctul meu de vedere, lumea politică nu trebuie salvată. Ea, dacă nu înţelege că are nişte responsabilităţi, atunci trebuie schimbată. S-a dat un semnal dur”, a subliniat el.
Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la Rock Fm, că lumea politică trebuie schimbată dacă nu înţelege că are nişte responsabilităţi.
”Din punctul meu de vedere, lumea politică nu trebuie salvată. Ea, dacă nu înţelege că are nişte responsabilităţi, atunci trebuie schimbată. S-a dat un semnal dur. Probabil că colegii nu ar fi apelat la mine dacă ar fi avut alte situaţii. Sunt de 30 de ani membru în acest partid, nu pentru o persoană, nu pentru altcineva, ci pentru aceste valori ale centrului dreptei şi am zis că dacă acest partid mi-a creat mie oportunitatea să ajung pe nişte funcţii publice şi să pot face ceva pentru comunitatea mea, acum este rândul meu să vin să îmi pun toată credibilitatea pe care am adunat-o în aceşti ani în serviciul acestui partid, sperând că românii, dacă verifică ce s-a întâmplat în Oradea, vor înţelege că s-a schimbat ceva la Partidul Naţional Liberal”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a fost întrebat care este următorul pas, dacă se gândeşte să refacă alianţa cu PSD.
”Din punctul meu de vedere, sunt două aspecte. Până se face noul guvern cred că trebuie să fim nişte oameni responsabili şi să asigurăm că acest guvern care este, să spunem, pe final de mandat, funcţionează. Pentru că avem alegeri, pentru că sunt o grămadă de probleme în serviciile publice, pentru că trebuie pregătit bugetul viitor şi deci trebuie să acţionăm cu responsabilitate în colaborarea cu PSD. Pot să-ţi fie antipatici, poţi să ai o gândire total diferită, dar sună prost să stai într-o şedinţă la Palatul Victoria, să te înţelegi de dimineaţă, să iei decizii şi după amiază să te înjuri vârtos în campania electorală. De aceea, eu am propus PNL în această perioadă atacă problemele reale ale ţării, nu înjură pe unii sau pe alţii”, a mai afirmat liderul PNL.
El s-a referit şi la colaborarea cu USR.
”În ceea ce priveşte colaborarea cu USR, din nou vom avea nişte alegeri, va fi un Parlament. Este evident că ai putea să faci o majoritate cu partide cu care ai o oarecare convergenţă cât cât de direcţie. Şi poate fi criticat USR pentru progresismul său, dar nu poate fi criticat pentru că nu urmăreşte direcţia de modernizare a României. Fiecare are calea lui. Ideea este să ajungi la destinaţia corectă pentru România, România prosperă, România modernă, dar asta nu se va putea face cu un Parlament în care nimeni nu colaborează unii cu alţii. Trebuie o anumită înţelegere în aşa fel încât şi responsabilitate, dar pentru asta toată lumea trebuie să înţeleagă în ce situaţie suntem”, a mai transmis Ilie Bolojan.
Sursa: News.ro
Articolul Bolojan: Trebuie responsabilitate în colaborarea cu PSD. Sună prost să stai în şedinţă la Guvern dimineaţa şi după amiază să te înjuri vârtos în campania electorală apare prima dată în Ecopolitic.