AcasăPolitica„Alegerile prezidenţiale au fost viciate încă de la început, înainte de turul...

„Alegerile prezidenţiale au fost viciate încă de la început, înainte de turul întâi, de când a intrat CCR cu bocancii peste ele”, spune analistul Dan Diaconu

„Citesc comunicatul Parchetului General. E mai halucinant chiar decât „desecretizarea CSAT”, ceea ce, credeți-mă, e greu. Să o luăm pe rând.

1. Ne spune Parchetul General că s-a autosesizat pentru „infracțiuni de corupere a alegătorului”. Respectiva infracțiune este reglementată în Codul Penal la articolul 386 și presupune „oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat”. Tradus, asta înseamnă că Georgescu s-a dus la alegători cu sticle de ulei și zahăr, așa cum face uzual PSD-ul. Unde ați văzut asta în comunicatul CSAT? Evident, nicăieri, deci vrăjelă ieftină”, scrie, pe Facebook, analistul politic şi economic Dan Diaconu.

„2. Cel de-al doilea temei se referă la infracțiuni de spălare a banilor. Aici e cu dus și întors deoarece NU EXISTĂ LEGĂTURI DE CAUZALITATE ÎNTRE CĂLIN GEORGESCU ȘI CEI CARE AR FI BĂGAT BANI ÎN PUBLICITATEA PENTRU ACESTA. Să vă explic: dacă mie îmi era drag Ciolacu și m-aș fi apucat să cumpăr publicitate pe Facebook cerând să se voteze Ciolacu, în condițiile în care nu există vreo legătură între mine și Ciolacu nu e o infracțiune. Înțelegeți? Călin Georgescu și-a făcut campanie electorală cu ZERO LEI, dar au existat anumiți oameni care au băgat bani fără ca actualul candidat să ceară asta. Așadar, ca să se ajungă la așa ceva, Parchetul General trebuie să demonstreze că a existat o legătură între acele entități. S-o vedem. Până la prezentarea unei probe părerea mea e că avem de-a face cu un rahat.

3. Cea de-a treia acuză nu prezintă o încadrare în Codul Penal întrucât ar fi de râsul curcilor. Așadar, ne spune onor Parchetul că s-a autosesizat pentru „comiterea unor infracțiuni informatice de competența parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral”. În primul rând poate ne spune Parchetul ce-i aia „cont fals” și unde anume e pedepsit. Apoi, din comunicat se lasă impresia că s-ar viza articolul 388, anume „Frauda la votul electronic” deoarece doar acolo ar putea fi influențat votul prin infracțiuni informatice, doar că … nu este cazul întrucât la noi nu există vot electronic. Așadar, o acuză de doi bani, asta dacă nu cumva Parchetul își arogă dreptul de a acuza un candidat mănâncă rahat în campania electorală, ceea ce ar friza ridicolul.

4. Nu în ultimul rând, Parchetul sesizează DIICOT pentru „săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016”. Între altele, aici sunt infracțiuni precum omor, omor calificat, lipsire de libertate, șantaj, proxenetism, exploatarea patrimonială a unor persoane vulnerabile s.a.m.d. Din lunga serie de posibile infracțiuni, Parchetul General se referă, cel mai probabil, la frauda informatică, definită după cum urmează: „Introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul”. Evident nu este cazul!

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o nouă acțiune de prost gust cu ajutorul căreia se aruncă praf în ochii proștilor.

Ideea e simplă. Actualele alegeri prezidențiale au fost viciate încă de la intrarea Curții Constituționale cu bocancii, prezentând acea motivare halucinantă, a continuat cu CSAT-ul și se continuă acum la modul grotesc cu autosesizarea Parchetului General. În mod normal, alegerile au fost manipulate de instituțiile statului și ar trebui anulate. Acțiunile de acest tip sunt demne de anii 50. Însă nimic nu ne mai miră! Bolșevismul se clădește acum cu ONG-urile și cu incultura crasă a oamenilor. Trăim vremuri oribile în care neocomunismul e impus prin teroare, clamându-se democrația. Vai de noi. Aveam o șansă să evităm teroarea, dar nu ne lăsăm până nu intrăm adânc în ea!

P.S. Aud despre proteste organizate de Rebengiuc, Blandiana, Chirilă, Manole și restul oengiștilor militanți. Chiar nu v-ați plictisit de nomenclaturiștii vechi reșapați în luptători pentru neomarxism și de neo-propagandiștii care repetă precum niște mori stricate aceleași slogane? Mie mi se face scârbă doar când aud prima silabă a numelui rebengiuc”, scrie Dan Diaconu.

Articolul „Alegerile prezidenţiale au fost viciate încă de la început, înainte de turul întâi, de când a intrat CCR cu bocancii peste ele”, spune analistul Dan Diaconu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks