Cristian Tudor Popescu a declarat luni, pentru B1 TV, că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, ar putea fi un bun candidat la Președinție și chiar și un președinte bun, dar decizia sa de a candida tot nu e corectă față de bucureștenii cărora le-a cerut votul cu doar câteva luni în urmă.
Gazetarul a mai afirmat că după anunțul lui Dan se prefigurează un tur 1 al prezidențialelor în care PSD, PNL, USR și UDMR vor avea candidați separați, niciunul în persoana lui Nicușor Dan, iar din partea forțelor antioccidentale un singur candidat, probabil liderul AUR George Simion, care, deci, va avea șanse consistente să intre în turul al doilea.
Cristian Tudor Popescu, reacție după ce Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la prezidențiale
„Mă surprinde nerăbdarea lui Nicușor Dan, faptul că a accelerat lucrurile, nu faptul că, iată, candidează la Președinție. Am și scris lucrul acesta îndată după bătălia cu primarul Băluță în legătură cu Piața Unirii. Spuneam atunci că a început campania pentru Cotroceni a dlui Nicușor Dan, dar pentru 2029. Ei, iată că lucrurile s-au precipitat și acum candidează la Președinție.
Sigur, e și asta politică, însă sunt niște aspecte legate de Primăria Capitalei peste care eu nu pot să trec. Dacă aș fi politician, aș trece, dar cum nu sunt, nu pot să nu văd că dl Dan nu se comportă onest – e un cuvânt pe care-l folosește des dânsul – față de bucureșteni. Deci a candidat, a câștigat al doilea mandat, a anunțat proiecte, unele pe care vrea să le continue, unele noi, a lansat referendumul pentru centralizarea deciziei la Primăria Capiutalei în raport cu sectoarele și acum lasă toate acestea ca să candideze la Cotroceni”, a declarat Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.
Gazetarul a insistat apoi că această decizie a lui Nicușor Dan nu i se pare „corectă” față de bucureșteni.
„El rămâne primar dacă nu ajunge la Cotroceni, nu riscă absolut nimic, e foarte clar! Nu face un act de eroism aici”, a mai precizat CTP.
„Apoi, faptul că ar putea să ajungă președinte, asta înseamnă organizarea de noi alegeri la Primăria Capitalei și acolo pot să vină din nou personaje ca Firea, Piedone și altele de soiul acesta care acum ar avea cale liberă. Dan a fost o soluție și poate singura în situația de față care să-i blocheze. Dacă el pleacă de acolo, nu știu pe mâinile cui va ajunge PMB”, a continuat gazetarul.
Cum vede CTP alegerile prezidențiale de la anul
Cristian Tudor Popescu a explicat apoi că pe undeva ar înțelege decizia USR de a nu-l susține pe Nicușor Dan și de a merge în continuare pe mâna Elenei Lasconi: „Ghinea de la USR a spus că USR are candidat. Pe undeva nici n-are cum să procedeze altfel USR pentru că, din câte vedem, nu prea o să fie la guvernare dacă nu participă la discuțiile de acum, în semn de protest că nu sunt de acord cu niște lucruri. Deci se conturează destul de clar că nu vor fi la guvernare. Acum, să nu aibă nici candidat la Președinție? Păi atunci ce mai rămâne să ofere alegătorilor și suporterilor? Nimic? Mai ales că Lasconi a obținut un număr important de voturi și acum ce să-i spună? Stai acasă? Și voturile astea să se ducă la Nicușor Dan? Nu merge… Foarte probabil, USR nu-l va susține pe Nicușor Dan, va merge cu Lasconi în continuare”.
Acesta a mai susținut că „PSD nu-l va susține pe Nicușor Dan” și liberalii singuri „n-are sens” să-l susțină.
„Ar mai fi o singură formulă, și asta puțin probabilă, să facă din nou USL, adică să-l propună pe dl Crin Antonescu, cum fusese inițial vorba. PSD și PNL, înțelese pe un candidat comun. El poate fi votat de PSD-iști, spre deosebire de Nicușor Dan, la schimb cu înțelegerea ca premier să fie din partea PSD, adică dl Ciolacu.
Cel mai probabil, o să avem câte un candidat de la fiecare partid + Nicușor Dan.
Iar la partida antioccidentală o să avem un singur candidat, fie acest CG (Călin Georgescu – n.r.), dacă i se va da voie să candideze – ceea ce mie mi s-ar părea absurd că atunci CCR, serviciile, Președinția, toată lumea trebuie să-și dea demisia dacă admit așa ceva – sau Simion. Deci va fi un singur candidat, care va avea șanse mari să intre în turul 2”, a mai declarat Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.
Sursa: B1
Articolul CTP: Nicușor Dan poate fi un președinte bun, dar tot nu e corect ce a făcut. Cel mai probabil, PSD, PNL și USR vor avea candidați separați apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro