AcasăStiri generaleMaramureş: Fântânile arteziene din Baia Mare, oprite pe durata sezonului rece

Maramureş: Fântânile arteziene din Baia Mare, oprite pe durata sezonului rece

Cele două fântâni arteziene de pe raza municipiului Baia Mare vor fi scoase din funcţiune pe durata sezonului rece, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Primăriei oraşului, Ana Maria Avram. ‘Pe perioada sezonului rece, fântânile arteziene de pe raza municipiului Baia Mare nu vor fi funcţionale. A fost deja închisă fântâna din Parcul Mara, iar fântâna arteziană din Piaţa Revoluţiei urmează să fie golită şi oprită’, a spus Ana Maria Avram. Potrivit acesteia, operaţiunea de oprire a apei la fântâna arteziană situată în Piaţa Revoluţiei va fi demarată în această săptămână, urmând să fie efectuată de angajaţii Direcţiei Utilităţi Publice. Fântâna arteziană din Piaţa Revoluţiei a fost dată în folosinţă la începutul anilor ’70, fiind amplasată în faţa vechiului Hotel Bucureşti, a Companiei Naţionale de Metale Neferoase Remin şi a statuii minerului. Ani îndelungaţi, obiectivul a apărut pe pliantele de prezentare turistică judeţene şi naţionale. Fântâna arteziană a fost, pentru o perioadă lungă, scoasă din uz, iar în toamna anului 2020 a fost modernizată şi repornită, spre încântarea localnicilor şi a turiştilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks