Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista o claritate privind persoana care va fi propusă pentru funcţia de premier.
„Sunt negocieri în curs între partide. S-au declarat anumite lucruri. Se pare că se lucrează pentru a forma o coaliţie pro-europeană, dar cum consultările sunt în fond – cele pe care le convoc la Cotroceni – o fază destul de formală, nu vreau să invit partidele doar să ne vedem, ci vreau să invit partidele atunci când există o claritate în negocierile care se poartă, cel puţin în ceea ce priveşte o persoană care să fie propusă pentru poziţia de prim-ministru. În momentul în care ne dăm seama că s-a ajuns în acea etapă voi convoca consultările. Bine ar fi să se mişte repede, dar asta depinde de cum se negociază între partide”, a spus şeful statului.
Declaraţiile preşedintelui au fost făcute la Bruxelles, înaintea Summitului UE – Balcanii de Vest.
Sursa: AGERPRES
Articolul Klaus Iohannis spune că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista o claritate privind persoana care va fi propusă pentru funcţia de premier apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro