Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe a explicat prevederile constituționale referitoare la mandatul prezidențial, evidențiind limitele stricte impuse de lege și eventualele riscuri asociate unei interpretări abuzive. Potrivit acestuia, textul constituțional este clar și exclude prelungirea mandatului prezidențial în afara unor situații bine definite, scrie gandul.ro.
Adrian Severin a început prin a sublinia faptul că textul constituțional este explicit în ceea ce privește încheierea mandatului prezidențial, neexistând ambiguități. El a explicat că, potrivit Constituției, președintele în funcție la expirarea mandatului poate deveni interimar doar în anumite condiții.
„Există un alineat trei în care lucrurile devin extrem de precise. Nu se spune că președintele își încetează mandatul în momentul în care noul președinte depune jurământul. Nu se spune că-i președintele al cărui mandat a expirat la sfârșitul celor cinci ani. Se spune că președintele care este atunci în funcție poate fi un președinte interimar. Avem alineatul trei care spune că mandatul nu poate fi prelungit. E atât de clar încât orice interpretare a Curții Constituționale devine superfluă și capătă caracterul unei lovituri de stat,” a menționat Severin.
Un punct important subliniat de Severin este că mandatul prezidențial nu poate fi prelungit decât în două situații: război sau calamitate. Acesta a ironizat contextul politic actual, afirmând că, deși Klaus Iohannis poate fi perceput ca o „calamitate”, acest lucru nu are relevanță constituțională. În plus, chiar și în aceste cazuri excepționale, prelungirea mandatului necesită adoptarea unei legi organice.
„Mandatul nu poate fi prelungit decât în două situații, și anume război sau calamitate. Sigur că domnul Iohannis este o calamitate, dar nu cred că la asta s-au gândit. Iar în aceste cazuri, prelungirea nu e automată, ceea ce implică adoptarea unei legi organice, adoptare care poate să nu aibă loc,” a mai adăugat acesta.
Severin a criticat posibilele abuzuri de interpretare din partea Curții Constituționale, afirmând că o decizie care să prelungească mandatul prezidențial ar echivala cu o schimbare fundamentală a regimului politic. Acesta a subliniat că orice încercare de a interpreta textul constituțional împotriva sensului său literal ar duce România într-o criză constituțională gravă.
„Curtea Constituțională poate să spună până mâine că suntem monarhie, că-i așa. Interpretează lucrurile. Asta înseamnă că am devenit monarhie? Textul spune clar: mandatul nu poate fi prelungit decât în două situații, și anume război sau calamitate,” a punctat acesta.
Articolul Adrian Severin: Iohannis trebuie să înţeleagă, mandatul prezidențial nu poate fi prelungit decât în două situații clar specificate în Constituţie – război sau calamitate. Punct apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro