Președintele, SOS România, europarlamentarul Diana Șoșoacă, a declarat că acceptă să fie premier, după anunțul lui Marcel Ciolacu privind retragerea PSD de la masa negocierilor pentru formarea unui nou guvern cu partidele pro-europene, scrie adevarul.ro.
„Eu am spus un lucru. A fost una dintre propunerile mele. O să se înțeleagă la un moment dat, sau dau guvernarea pe mâna suveraniștilor. România e în faliment. Este posibil să avem un guvern suveranist care să fie minoritar. Eu și colegii mei primim să ne sacrificăm, dar măcar să începem salvarea României”, a spus Diana Șoșoacă,
Și liderul AUR, George Simion, a anunțat că partidul pe care îl conduce vrea să își asume formarea guvernului.
„Noi, Partidul AUR, suntem de încredere. Întrucât PSD s-a retras din negocieri, vom discuta urgent, în cadrul AUR, asumarea guvernului. Asigurăm partenerii euro-atlantici că România își va respecta angajamentele, iar politicile viitoare vor fi în conformitate cu colegii noștri de centru-dreapta din Italia”, a scris Simion pe X.
Toate acesdte reacții vin după ce Marcel Ciolacu a anunțat joi că partidul pe care îl conduce „se retrage de la masa discuțiilor” pentru formarea Executivului cu celelalte trei partide pro-europene, PNL, UDMR și USR.
Articolul Diana Şoşoacă: „Este posibil să avem un guvern suveranist care să fie minoritar” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro