„Procurorul General trebuia să se sesizeze pe anularea alegerilor nejustificat. Noi nu ne vom opri aici. Sunt pentru a reanaliza, dar de a remonta ordinea constituțională care a fost profund viciată. Mai este și această acțiune legată de impostură a lui Klaus Iohannis. În momentul în care trece de 23 decembrie e articolul 83 din Constituție, se pune precis poziția de 5 ani fix, dincolo de faptul că e o acțiune de parvenit. De la aruncarea paltonului, la celebrele sejururi, a sfidat cetățeanul. Acum, frica s-a instalat în acest individ. Este o poziție clar a unui om las. Prin această aserțiune, Iohannis le transmite instituțiilor statului să sunt inutile. Până pe data de 22 decembrie încă e președinte. Ori nu i s-a dat informare, ori o are dar o interpretează după bunul plac. Demonstrează încă o dată că e laș. A aruncat instituțiile statului la gunoi, dar îți bați joc și de oamenii care te-au votat. El spune că există suspiciuni, dar nu există dovezi”, a spus, joi seara, la Realitatea Plus, Călin Georgescu.
„Faptul că partenerii euroatlantici i-au întors spatele lui Iohannis arată e clar că acesta este într-un derapaj major. Se poate repara cu decizia magistraților. Iohannis e un al doilea Carol II. Și-a impus propria constituție ca să rămână definitiv pe un fond pe care nu l știm, dar faptul că există această linie, total ilegală, dovedește că ei au calculat cu mult timp înainte”, a mai spus Georgescu.
Articolul Călin Georgescu: Frica s-a instalat în Iohannis, este cuprins de spaimă că trebuie să plece din funcţie, arată atitudinea unui individ laş; a aruncat instituţiile statului la gunoi, îşi bate joc de întreg poporul român apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro