Candidatul PNL Mureş la Senat, Cristian Chirteş, susţine că tragedia de la Piatra Neamţ dovedeşte faptul că se impune demararea construcţiei Centrului de Arşi din Târgu Mureş şi că va susţine acest proiect anunţat de ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru. ‘Trebuie găsite acum soluţiile care să salveze vieţi. Nu mai avem timp de pierdut. Revin astăzi, la fel cum am afirmat în mod repetat în ultimele luni: este nevoie, urgent, de reabilitarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este o construcţie veche, începută în 1975 şi terminată în 1981. Este nevoie, urgent, de demararea construcţiei Centrului de Arşi din Târgu Mureş. Mă voi lupta să punem cât mai repede în aplicare proiectul anunţat de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: Centrul de arşi de la Târgu Mureş, cu paturi pentru pacienţi în stare critică şi locuri de terapie intermediară, îngrijire post-operatorie, secţie ATI şi 25 de săli de operaţii. Este nevoie de un front comun al tuturor instituţiilor. Iar politicienii trebuie să găsească soluţii, înainte de a căuta vinovaţi. Vânătoarea de vrăjitoare nu şterge lacrimi şi nu ne aduce morţii înapoi’, a arătat Cristian Chirteş, într-un comunicat de presă. Candidatul a spus că îşi exprimă compasiunea faţă de suferinţa familiilor care au pierdut aparţinători în incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ şi că este ‘jenantă’ lipsa de empatie a politicienilor în această situaţie. ‘Sunt trist şi îmi exprim compasiunea faţă de suferinţa familiilor care au pierdut oameni dragi în incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ. Este jenantă lipsa de empatie în faţa morţii a politicienilor care se urcă fără scrupule pe cadavre, în goana după voturi. Sâmbătă seara, când girofarurile maşinilor de pompieri nu erau încă oprite, un deputat de Mureş făcea, la o televiziune naţională, o istorie a culorii politice a managerilor spitalului din Piatra Neamţ. A fost nevoie de intervenţia moderatorului, care în ciuda orientării postului de televiziune, a realizat penibilul situaţiei şi l-a oprit. Va urma o analiză. Importantă. Da, managerul în funcţie al spitalului este membru PSD. Dar nu asta este important acum. Ceea ce contează astăzi sunt candelele aprinse în faţa spitalului din Piatra Neamţ. Şi cel mai trist este că o asemenea situaţie este posibilă în multe locuri din ţară’, a subliniat Cristian Chirteş. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)