Includerea în Programul Visa Waiver reprezintă al doilea mare obiectiv şi succes al Ministerului Afacerilor Interne din ultimele luni, după aderarea la Schengen, ambele contribuind la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor şi generând efecte pozitive semnificative în economia noastră, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia ridicării vizelor pentru SUA, eveniment organizat de Ambasada SUA la Bucureşti.
El a marcat momentul ca unul de celebrare a relaţiei privilegiate dintre România şi Statele Unite ale Americii, ‘o relaţie bazată pe prietenie, încredere şi strânsă cooperare’.
„Aş dori să îi mulţumesc Excelenţei Sale, doamna Kathleen Kavalec, pentru invitaţia generoasă de a participa la acest eveniment, pentru a marca împreună îndeplinirea unuia dintre cele mai importante obiective pentru ţara noastră – includerea în Programul Visa Waiver”, a spus ministrul român, potrivit Agerpres,
Predoiu şi-a exprimat aprecierea faţă de Guvernul României pentru abordarea strategică a acestui obiectiv, precum şi de implicarea mediului de afaceri, a personalităţilor sportive, a companiilor private şi a societăţii civile, care au înţeles semnificaţia participării la acest proces complex.
„Includerea României în acest program va fi un catalizator pentru dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic, atât prin consolidarea prezenţei investiţiilor americane în România, cât şi prin creşterea volumului schimburilor comerciale bilaterale”, a mai spus Predoiu.
Potrivit sursei citate, programul Visa Waiver va contribui semnificativ la dezvoltarea turismului şi schimburilor culturale, aprofundând înţelegerea reciprocă dintre SUA şi România şi încurajând mai mulţi oameni să exploreze noi destinaţii, să experimenteze culturi diverse şi să creeze prietenii internaţionale.
Programul are un impact semnificativ asupra afacerilor globale şi a creşterii economice, facilitând deplasările profesioniştilor din mediul de afaceri şi ale investitorilor.
„Din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, acest moment subliniază angajamentul nostru ferm de a promova cele mai înalte standarde de securitate, de a combate criminalitatea transfrontalieră şi de a gestiona eficient frontierele – o temă centrală a cooperării noastre bilaterale”, a afirmat ministrul de Interne.
El a arătat că programul Visa Waiver reprezintă, în primul rând, un parteneriat de securitate, iar în acest context, ministerul, împreună cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, a implementat, pe baza documentelor juridice încheiate, instrumente avansate pentru identificarea şi prevenirea rapidă a ameninţărilor la adresa securităţii, precum Parteneriatul Consolidat pentru Securitatea Frontierei (EBSP) şi programul Automated Targeting System – Global (ATS-G).
În cadrul campaniei guvernamentale pentru reducerea ratei de refuz a vizelor, MAI a alocat resurse semnificative şi a dezvoltat un sistem eficient de programare pentru personalul propriu, contribuind astfel la atingerea unei rate de refuz sub 3%. Au fost înregistraţi 18.365 de aplicanţi, ceea ce reprezintă două treimi din efortul guvernamental de a atinge rata de refuz de 2,61%.
„Având în vedere aceste realizări, nu pot decât să fiu de acord cu aprecierea colegilor americani exprimată la ultima reuniune tripartită de la Bruxelles, conform căreia România este un exemplu de bună practică în gestionarea unui proces atât de amplu şi complex”, a mai declarat Predoiu.
Sursa: Știrile TVR
Articolul Predoiu: Includerea în Programul Visa Waiver – al doilea succes al MAI, după aderarea la Schengen apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro