AcasăPoliticaAdrian Severin: „Când nici unul dintre cei abilitați nu își face datoria,...

Adrian Severin: „Când nici unul dintre cei abilitați nu își face datoria, când nici una dintre garanțiile instituționale ale ordinii publice nu funcționează, când nici un titular al autorității publice nu se simte responsabil și nu se ferește să devină complice la crimă, reabilitarea Constituției și guvernarea legii sunt practic imposibile”

„În Coreea de Sud, Președintele Republicii, care a încercat să dea o lovitură de stat, a fost arestat. În România … mai așteptăm”, scrie, pe Facebook, Adrian Severin.

Într-o intervenţie la bzi.ro, el a arătat, printre altele: „Inacțiunea instituțiilor de forță a căror datorie oficială este aplicarea legii și apărarea ordinii constituționale (poliție, jandarmerie, armată, procuratură, servicii de informații), care, chiar și în condițiile presiunii și susținerii populare, au preferat să se supună ordinelor date de autorii loviturii de stat, decât celor decurgând din Constituție, din jurământul depus și din mandatul popular. Când nici unul dintre cei abilitați nu își face datoria, când nici una dintre garanțiile instituționale ale ordinii publice nu funcționează, când nici un titular al autorității publice nu se simte responsabil și nu se ferește să devină complice la crimă, reabilitarea Constituției și guvernarea legii sunt practic imposibile. Dacă s-a ajuns aici este și pentru că românul de rând nu sesizează legătură între respectarea Constituției și prețul pâinii”.

Articolul Adrian Severin: „Când nici unul dintre cei abilitați nu își face datoria, când nici una dintre garanțiile instituționale ale ordinii publice nu funcționează, când nici un titular al autorității publice nu se simte responsabil și nu se ferește să devină complice la crimă, reabilitarea Constituției și guvernarea legii sunt practic imposibile” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks