Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a discutat în cadrul emisiunii Talk B1, moderată de Gabriela Mihai, despre noile reguli impuse pentru campania electorală, pentru a preveni influențarea competiției, scrie b1tv.ro.
Burduja a precizat că sancțiuni existau și înainte, iar astăzi acestea au fost extinse. Ministrul spune că este normal ca acest lucru să se întâmple, “având în vedere atacul hibrid la care a fost supusă democrația românească”.
„Din ceea ce eu cunosc, dar nu este zona mea de expertiză, sancțiuni existau și înainte, au fost extinse, astăzi, și este corect să fie extinse, având în vedere atacul hibrid la care a fost supusă democrația românească. Deci, mă aștept ca toate companiile, inclusiv rețelele sociale, să se comporte responsabil, să asigure un cadru liber de dezbatere, dar cu respectarea strictă a legislației electorale și a regulilor de comunicare, finanțării campaniilor și așa mai departe, astfel încât să avem împreună un dialog corect”.
Premierul Ciolacu a anunțat, joi, că vor fi aplicate noi reguli și sancțiuni pentru abuzurile pe rețelele sociale, inclusiv amenzi de până la 5% din cifra de afaceri.
„Am venit cu modificări, astfel încât regulile să fie la fel pentru toţi candidaţii şi să nu mai avem această practică pe care am avut-o la ultimele alegeri în care un instrument social-media a favorizat un anumit competitor„, a explicat premierul.
Pentru a combate astfel de practici, autoritățile vor introduce sancțiuni drastice, inclusiv amenzi de până la 5% din cifra de afaceri a companiilor implicate.
Articolul Burduja, despre noile reguli pentru campania electorală: E corect să fie extinse sancțiunile, având în vedere atacul hibrid la care a fost supusă democrația românească apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro