Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, relatează Ziare.com.
La intrarea în sediul Parchetului, Cozma i-a certat pe jurnaliştii prezenţi pentru că presa nu ar spune adevărul despre ce s-a întâmplat în iunie 1990, a susţinut că el l-a arestat pe Ion Iliescu în septembrie 1991 şi chiar era să-l împuşte, după care a început să-l înjure pe un cetăţean, care îl întrerupsese.
„Iliescu, cu şcoala lui kaghebistă, v-a prostit, v-a minţit. L-aţi văzut voi pe Cozma lângă Iliescu? Ştiţi cine l-a turnat aici, când Dan Voinea era şeful Procuraturii Militare? Cine l-a turnat pe Miron Cozma aici la Procuratură? Miron Cozma. Eu m-am turnat pe mine. În ’90, am fost adus cu japca de Securitate. Primarul din Petroşani, când nu a fost de acord, că îi era frică de mine, să mai adune mineri şi oameni din zona Petroşani să vină la Bucureşti, cum a cerut Iliescu, l-au bătut ăia la Primărie şi eu m-am dus acolo şi m-au bătut şi pe mine, mai puţin ca pe el, şi m-au adus în costum (…) Eu i-am cerut demisia lui Iliescu, l-am arestat pe Iliescu în septembrie ’91 şi era cât pe-aci să-l împuşc. Eu l-am arestat şi i-am cerut demisia şi m-am enervat enorm şi s-a dovedit că am avut dreptate, pentru că Piaţa Universităţi a trădat. Toţi au trădat. Marian Munteanu, sluga lui Măgureanu. Eu l-am prins pe Măgureanu la Universitate, peste drum de Arhitectură (…) Ăia erau mineri la Romexpo? În Ferentari, Armata s-a îmbrăcat în salopete. Pe mine m-au dus la Polivalentă în civil şi m-au ţinut până în 15 la Polivalentă”, a spus Miron Cozma.
Sursa: Ziare.com
Articolul Miron Cozma, după ce a fost inculpat în Dosarul Mineriadei: Iliescu v-a prostit, v-a mințit / Eu l-am arestat în ’91 și era să-l împușc apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro