Jurnalistul Ion Cristoiu face o nouă analiză a situației politice din România. Acesta spune că președintele ales al poporului a devenit un simbol pentru români, chiar dacă nu asta i-a fost intenția. Gazetarul îl descrie pe Călin Georgescu ca fiind un conducător care luptă împotriva sistemului, scrie realitatea.net.
„S-a folosit expresia, în derâdere, „secta lui Georgescu”, dar eu chiar cred că e vorba de o sectă, o sectă uriașă de membri, 2 milioane sau mai mulți și în sensul bun al unei secte. Ca și în cazul unei secte, susținătorii lui Georgescu sunt în stare să meargă până la cercul polar pentru el.
Cei de la putere, sistemul, UE, care sprijină, nu America, ceea ce e lovitura de stat din 6 decembrie, nu văd ce soluții au, este greu de presupus că îl vor interzice, au pus în mai sperând că până atunci oamenii îl uită, că intră în uitare numai că Călin Georgescu este păstrat în prim-plan de ei. Pe zi ce trece Călin Georgescu devine chiar fără să vrea el simbolul luptei unui singur om împotriva lor”, a spus Ion Cristoiu.
Articolul Cristoiu: „Secta” lui Georgescu are peste 2 milioane de membri; pe zi ce trece, Călin Georgescu devine simbolul luptei unui singur om împotriva sistemului” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro