AcasăPoliticaBoloș: În Consiliul ECOFIN a fost aprobat Planul Bugetar-Structural al României

Boloș: În Consiliul ECOFIN a fost aprobat Planul Bugetar-Structural al României

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș: Vestea zilei! În Consiliul ECOFIN a fost aprobat Planul Bugetar-Structural al României, alături de planurile altor 20 de state membre.
  • ”Este o garanție cât se poate de clară că țara noastră va continua să se dezvolte, protejând investițiile esențiale și asigurând stabilitatea financiară pe termen lung.
Decizia vine într-un context în care mai multe state membre – precum Franța, Spania, Italia și Finlanda – se confruntă cu provocări similare și au solicitat extinderea perioadei de ajustare fiscală, de la patru la șapte ani, până în 2031.
Situația României nu este singulară, iar deciziile de astăzi arată că economiile europene au în acest moment nevoie de timp pentru a realiza o consolidare fiscală sustenabilă, fără să sacrifice dezvoltarea.
Cei care minimalizează importanța acestui plan trebuie să înțeleagă miza reală: fără el, România ar fi riscat să piardă ceea ce se construieșete acum pentru generațiile viitoare.
De ce spun asta?
Evităm presiunea unei ajustări accelerate sau adoptarea unor măsuri dramatice
Fără un plan aprobat, România ar fi fost obligată să ajusteze deficitul bugetar rapid, pe o perioadă de patru ani.
Tăieri masive de cheltuieli, blocarea investițiilor în spitale și drumuri, creșteri masive de taxe – acestea ar fi fost consecințele unei ajustări impuse de Comisia Europeană. O astfel de situație ar fi pus o povară uriașă pe umerii cetățenilor și ar fi frânat dezvoltarea țării.
În aceste condiții, suntem siguri că putem investi 450 de miliarde de lei în următorii trei ani – bani destinați modernizării infrastructurii, sistemului de sănătate, educației și tranziției verzi.
Mai mult, este important de precizat pentru mediul de afaceri că planul fiscal protejează cota unică. Comisia Europeană a fost de acord cu argumentele noastre că statul NU trebuie să penalizeze succesul economic.
Protejăm fondurile europene
Conform regulilor europene, nerespectarea tratatului fiscal ar fi dus la suspendarea accesului la fonduri europene. Și-ar permite România să piardă peste 360 miliarde lei (fondurilie aferente PNRR și Politicii de Coeziune), care finanțează autostrăzi, spitale, școli și proiecte pentru tranziția verde?
Aprobarea planului ne garantează continuitatea acestor investiții esențiale pentru dezvoltarea țării.
Menținem credibilitatea internațională
Nerespectarea angajamentelor fiscale ar fi dus la scăderea ratingului de țară, ceea ce ar fi făcut împrumuturile mai scumpe și mai greu de accesat.
Planul securizează sprijinirea investițiilor, inclusiv a IMM-urilor din România prin scheme de ajutor de stat, pentru întreprinderile mici si mijlocii orientate în special catre industria prelucrătoare, care vor crea noi locuri de muncă și vor stimula creșterea economică.
Succesul aprobării planului fiscal este important pentru că acesta a fost elaborat într-o campanie electorală, nefiind folosit ca armă politică, și a urmărit interesul exclusiv al României, respectiv:
Menținerea unui spațiu fiscal care să ne permită derularea tututor programelor de investiții: PNRR, programele Politicii de Coeziune, Anghel Saligny, CNI;
Protejarea intereselor mediului de afaceri prin evitarea creșterii abrute a taxelor, menținerea cotei unice și predictibilitate, planul oferind timpul necesar pentru abordarea coerentă a unor politici fiscal-bugetare în materie de venituri;
Posibilitatea implementarii reformelor importante ale statului, care confera un cadru predictibil in societate, de la legea pensiilor publice, reforma privind salariu minim, cresterea pilonului II de pensii, asigurarea unor masuri de sprijin pentru mediul de afaceri;
Planul îmbracă o formă ancorată în realitatea provocarilor României, urmărind reducerea risipei la nivelul companiilor de stat, îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor și implementarea angajamentelor asumate în prin PNRR, în vederea asigurării resurselor financiare pentru investițiile în modernizarea țării.
No photo description available.

Articolul Boloș: În Consiliul ECOFIN a fost aprobat Planul Bugetar-Structural al României apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks