Valeriu Gheorghiţă este coordonator al campaniei de vaccinare la nivel naţional anti-COVID-19, a afirmat, marţi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis. ‘După elaborarea strategiei de vaccinare anti COVID-19, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autorităţile au început organizarea propriu-zisă în vederea implementării eficiente a acestei strategii. În şedinţa de astăzi a fost desemnat şi un coordonator al campaniei de vaccinare la nivel naţional, în persoana domnului Valeriu Gheorghiţă, medic primar de boli infecţioase la Spitalul Militar Central’, a arătat şeful statului.